Guvernul a aprobat conceptul Programului de stat „Prima casă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cabinetul de miniştri a aprobat conceptul Programului de stat „Prima casă”. Documentul vine să faciliteze accesul persoanelor fizice, în special a tinerelor familii, la creditele ipotecare, prin garantarea parţială a acestora de către stat, transmite IPN.

Prin intermediul programului vor putea fi achiziţionate apartamente şi case de locuit pe teritoriul Republicii Moldova care au fost finalizate şi date în exploatare până la depunerea cererii. Preţul acestora trebuie să nu depăşească un milion de lei. Rata iniţială achitată de beneficiar este de 10% din preţ.

Creditul pentru „Prima casă” va fi acordat de către băncile comerciale pe un termen de maximum 25 de ani, în lei moldoveneşti. Rata dobânzii acestuia va fi compusă din rata medie ponderată a dobânzilor la depozitele cu termenul de la 6 până la 12 luni, comunicată de Banca Naţională a Moldovei, o marjă de până la 3% şi un comision de garantare de 0,5% anual din soldul garanţiei de stat.

Plata lunară achitată de beneficiar nu va depăşi 50% din veniturile oficiale salariale nete ale familiei, iar statul va garanta 50% din credit. Garanţiile în numele statului vor fi emise de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM).

În cadrul programului „Prima casă”, cu suportul statului, îşi vor putea cumpăra o locuinţă cetăţenii Republicii Moldova cu vârsta de până la 45 de ani, care sunt angajaţi în câmpul muncii şi au venituri oficiale. De asemenea, beneficiarii nu trebuie să deţină în proprietate o locuinţă sau să aibă credite ipotecare nestinse.

Beneficiarii nu vor putea înstrăina locuinţa achiziţionată în primii cinci ani de la dobândire, cu excepţia cazului de achitare deplină a datoriei pe credit. Ulterior o vor putea face cu acordul ODIMM şi al băncii care a acordat creditul.

Guvernul a solicitat Ministerului Finanţelor ca în scurt timp să elaboreze pentru a fi aprobate toate actele normative necesare pentru derularea programul „Prima Casă”.

În aceeaşi şedinţă, din 26 iulie, a fost aprobată o decizie prin care angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne vor beneficia de locuinţe de serviciu. Acestea vor fi construite printr-un proiect de parteneriat public–privat, pe un teren proprietate publică a statului cu suprafaţa de 0,47 hectare. La momentul iniţierii procedurii de proiectare a construcţiei, aproximativ 500 de familii ale angajaţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă nu dispuneau de spaţiu locativ, dintre care 80%  sunt familii nou formate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite