FAO alocă Moldovei 800 de mii de dolari în cadrul a două programe

FAO alocă Moldovei 800 de mii de dolari în cadrul a două programe

FOTO IPN

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) oferă Republicii Moldova 800 de mii de dolari pentru consolidarea capacităţilor producătorilor de pomuşoare şi pentru dezvoltarea rurală. Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Vasile Bâtca, şi reprezentantul FAO în Moldova, Raimund Jehle, au semnat marţi, 14 noiembrie, două acorduri în acest sens, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vasile Bâtca a spus că acordul privind consolidarea capacităţilor micilor producători de pomuşoare, în valoare de 345 de mii de dolari, prevede organizarea de instruiri pentru implementarea ultimelor inovaţii, a tehnologiilor moderne şi pentru aplicarea măsurilor de protecţie care se impun în dezvoltarea unei afaceri în domeniu. Acordul va fi implementat în perioada noiembrie 2017 – octombrie 2019.

Cel de-al doilea acord, cu un buget de 455 de mii de dolari, va contribui la dezvoltarea capacităţilor în domeniul agriculturii şi politicilor de dezvoltare rurală, la elaborarea de politici publice, realizarea şi implementarea a trei proiecte-pilot de dezvoltare comunitară pentru trei comunităţi. Acordul are perioada de implementare: decembrie 2017 – decembrie 2019.

Reprezentantul FAO în Moldova, Raimund Jehle, a menţionat că acordurile vizează două direcţii foarte importante pentru economia Republicii Moldova. Având în vedere că 58% din populaţia moldovenească locuieşte în zonele rurale, acest sector merită o atenţie mai mare. 

Reprezentantul FAO în Moldova a mai adăugat că acordurile semnate sunt parte a programului-cadru de suport pentru perioada 2016-2019, semnat în decembrie anul trecut, în cadrul căruia FAO va veni cu asistenta tehnică şi expertize oferite de către experţii săi.

citeste totul despre: