De ce se întăreşte leul moldovenesc şi care sunt prognozele economiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gradul de acoperire a cererii de valută din partea agenţilor economici de către oferta din partea persoanelor fizice a constituit 95,9 la sută, ceea ce a condiţionat aprecierea leului moldovenesc faţă de dolar cu 1,4%. Experţii susţin că aprecierea leului este una temporară.

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a prezentat pe 23 noiembrie informaţiile privind cererea şi oferta de valută în luna octombrie. Potrivit datelor publicate, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenţilor economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 95,9 la sută, cu 8 la sută mai mare faţă de luna precedentă şi cu 2,5% mai mic comparativ cu luna octombrie 2014.

Oferta s-a redus mai puţin decât cererea de valută

Astfel, cererea netă de valută din partea agenţilor economici a scăzut în octombrie cu 63,5 milioane de dolari sau cu 32,7 la sută faţă de luna septembrie curent. În acelaşi timp, oferta netă de valută de la persoanele fizice a înregistrat o scădere în proporţii mai mici, de 45,2 milioane de dolari sau cu 26,5 la sută mai mică faţă de luna precedentă.

În aceste condiţii, BNM anunţă că valoarea cursului mediu de schimb al monedei naţionale în raport cu dolarul s-a majorat în luna octombrie cu 1,4 la sută comparativ cu luna anterioară şi s-a cifrat la 19,91. Persoanele fizice au vândut cel mai mult pe piaţa valutară euro, ponderea acestei valute fiind de 52,3% din total, marcând o scădere de peste 9% faţă de septembrie, cota rublei ruse în structura valutară a ofertei a constituit 27,3%, în creştere cu circa 6%, iar a dolarului – 19,1%, fiind în creştere cu 4% faţă de septembrie.

Economia slabă reduce nivelul cererii de valută

Potrivit expertului din cadrul IDIS „Viitorul”, Sergiu Gaibu, cererea de valută din partea agenţilor economici ar fi fost mare în această perioadă în cazul în care ar fi existat o activitate economică viabilă. „Problema este că deja se adeveresc prognozele IDIS „Viitorul” privind descreşterea economică. Vedem că activitatea economică în Republica Moldova îngheaţă, care poate fi observată şi prin intermediul scăderii volumului creditelor acordate agenţilor economici. Importurile au scăzut mai mult decât exporturile, ceea ce determină ca cererea de valută să scadă semnificativ în această perioadă. Totuşi, trebuie să fim atenţi, fiindcă sezonul de încălzire abia începe şi când vor veni facturile pentru energie, cererea de valută va creşte, iar situaţia actuală este una temporară. O dată cu venirea sezonului rece, aceşti factori-cheie vor face o presiune inversă asupra cursului valutar”, a precizat expertul economic.

Situaţia s-ar putea schimba la iarnă

Reprezentantul IDIS „Viitorul” a precizat că dacă volumul remitenţelor va scădea mai mult în perioada de iarnă decât în anii precedenţi, atunci acest decalaj între cerere şi ofertă ar putea să crească. „Oferta de valută ar putea fi mai mică nu cu 26%, dar cu 30% şi atunci se poate înregistra o insuficienţă de valută pe piaţă. Astfel, presiunile asupra cursului valutar ar putea apărea în ianuarie şi leul s-ar putea deprecia faţă de dolar”, a conchis expertul.

Prognozele IDIS „Viitorul” arată că valoarea medie anuală a unui euro şi a unui dolar va fi de 22,7 lei şi, respectiv, de 20,7 lei. Eperţii mai spun că în lipsa fondurilor venite din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), BNM nu va putea asigura acea „pernă valutară” care ar amortiza o depreciere mai semnificativă a leului, care poate fi generată atât de factori obiectivi, cât şi de cei speculativi.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite