Companii din SUA vin în Moldova pentru a stabili parteneriate cu companii moldoveneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
drapelul sua

În perioada 11-12 aprilie, la Chişinău, se va desfăşura un forum de afaceri moldo-american, unde companii americane vor stabili potenţiale parteneriate cu companii din Moldova din mai multe domenii. Este vorba despre infrastructură, agro-business, energetică, TIC etc. Despre asta a discutat ministrul economiei şi infrastructurii, Chiril Gaburici, la o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck Hogan.

Potrivit unui comunicat de presă al MEI, în prima zi a evenimentului, reprezentanţii Guvernului vor prezenta sectoriale strategice. A doua zi va urma o sesiune în cadrul căreia companiile autohtone vor putea stabili contacte directe cu partenerii din SUA. Potrivit lui Chiril Gaburici, forumul Republica Moldova – Statele Unite ale Americii va oferi antreprenorilor moldoveni ocazia să înţeleagă procesul derulării afacerilor cu parteneri din SUA şi atragerii investiţiilor străine.

Dereck Hogan, citat în comunicatul MEI, a menţionat că este o bună oportunitate ca cei mai de succes oameni din SUA, care vin în Republica Moldova, să meargă şi la universităţile din ţară pentru a împărtăşi experienţa din domeniul afacerilor, investiţiilor, inovaţiei. „E important ca tinerii să se inspire direct de la oamenii de afaceri despre istoriilor lor de succes”, a menţionat ambasadorul.

După valoarea capitalului investit, SUA se află pe locul 7 printre ţările partenere ale Moldovei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite