Chişinăul negociază un nou acord cu Gazprom

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Embargoul Moscovei asupra produselor din Republica Moldova şi negocierea unui nou contract cu Gazprom sunt principalele puncte pe agenda ministrului Economiei, Adrian Candu, în vizita acestuia în Federaţia Rusă, transmite TRM.

Actualul contract cu Gazprom expiră la 31 decembrie, iar ministrul Adrian Candu a apreciat că : „În cadrul acestei vizite am putea să avansăm mai mult în discuţii şi să agreăm unele elemente de principiu. Ca de exemplu, contract nou sau prelungirea contractului actual sunt chestiuni legate de Ucraina, evident. Ucraina vine acum cu altă metodă de calcul a tarifului la tranzit”.

Andrian Candu a dat asigurări că Republica Moldova nu se va confrunta cu o criză energetică de proporţii în plină iarnă, aşa cum prognozau anterior experţii: „Noi nu stăm locului, dar căutăm alternative şi rezerve în aşa fel, încât toţi să avem căldură la iarnă”.

Moldova a semnat contractele de livrare şi tranzitare a gazelor naturale cu Rusia la sfârşitul anului trecut. Potrivit acestui acord, preţul mediu este de 365 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze, cu 10 dolari mai puţin în comparaţie cu preţul precedent. Contractul care asigură tranzitarea pe teritoriul Moldovei a gazului rusesc către zona balcanică, prevede circa 19 miliarde de metri cubi anual. Prin teritoriul Moldovei se tranzitează gaz din Rusia către Turcia, Bulgaria, Albania şi alte ţări din zona balcanică.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite