BNM: În ianuarie 2014 oferta de valută de pe piaţă a scăzut cu circa 30%
0În luna ianuarie 2014, persoanele fizice au vândut pe piaţă circa 159 de milioane de dolari, cu 66 de milioane de dolari mai puţin decât în aceeaşi lună a anului 2013, arată un raport al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).
Potrivit BNM, oferta de numerar în valută străină de la populaţie a acoperit doar în proporţie de 83,4% cererea agenţilor economici, în luna ianuarie 2014, ceea ce a dus la o depreciere a monedei naţionale.
Specialiştii BNM apreciază drept redus gradul de acoperire a cererii de valută străină din partea agenţilor economici prin oferta netă de valută străină venită de la persoanele fizice.
Astfel, dacă în ianuarie anul 2013 persoanele fizice au vândut pe piaţa internă valută străină în sumă de 224,6 milioane de dolari, apoi în prima lună a acestui an oferta a fost de 158,9 milioane de dolari, adică cu 29,3% mai puţin.
„Aceste evoluţii au creat premise de depreciere a cursului de schimb al leului moldovenesc faţă de dolarul cu 2,5% comparativ cu finele anului 2013”, se constată în analiza BNM.
Potrivit autorităţii bancare, scăderea ofertei nete de valută străină de la persoanele fizice a fost generată, în cea mai mare parte, de reducerea cu 42,7% a ofertei în euro.Chiar şi aşa euro a deţinut o cotă de 40% în oferta netă de valută străină de la persoanele fizice. Pe locul doi se află rubla rusească cu 35,4%, iar dolarului doar 24,1%.
Cursul oficial leu/euro a atins astăzi un nou maxim istoric, de 18,585 lei pentru un euro, iar valoarea dolarului a ajuns la 13,52 de lei.
Cum a evoluat oferta de valuă pe piaţa moldovenească în ultmii doi ani SURSA: BNM
