Activităţile comerciale din regiunea transnistreană sunt în scădere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comerţul regiunii transnistrene este în continuă scădere. Administraţia de la Tiraspol dă vina pe situaţia tensionată din Ucraina, unul dintre partenerii externi importanţi.

Potrivit presei din regiunea transnistreană, de la începutul anului, comerţul extern, fără a lua în consideraţie livrările de energie electrică şi producţia Uzinei metalurgice din Râbniţa, a scăzut cu 7% faţă de perioada similară a anului precedent, relevă IPN.

Serviciile vamale din regiune constată că schimburile comerciale ale persoanelor juridice cu Ucraina au scăzut cu 9%. Totodată, comerţul agenţilor economici care nu sunt persoane juridice s-a micşorat prin graniţa cu Ucraina cu 30%, de la începutul anului.

Veniturile din comerţul prin partea de graniţă cu Ucraina s-au redus cu 15%.Pe de altă parte, s-a înregistrat o activitate mai dinamică a comerţului cu malul drept al Nistrului, care s-a majorat cu 68%. Importul de bunuri şi produse de pe malul drept a crescut cu 166% faţă de perioada similară a anului precedent.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite