Vremea se încălzeşte în Republica Moldova
0
În zilele următoare, temperaturile atmosferice vor creşte pe întreg teritoriul ţării. Moldova se află sub influenţa unor mase de aer din partea de Nord-Vest şi sub influenţa unui anticiclon. Declaraţia a fost făcută de şeful Centrului de Prognoze Meteo, Ghenadie Roşca, transmite IPN.
Potrivit lui Ghenadie Roşca, pentru zilele viitoare se aşteaptă valori termice între +12 şi +18 grade Celsius. Mâine, 30 martie, afară va fi cald, iar valorile termice vor oscila între +15 şi +17 grade Celsius, fără precipitaţii. Noaptea temperaturile se vor încadra între 0 şi +6 grade Celsius.
Cu toate că agricultorii aşteaptă precipitaţii, acestea nu vor pătrunde în curând pe teritoriul Republicii Moldova. „Sperăm pe viitor să avem precipitaţii însemnate, pentru că de aceasta depinde, pe parcursul întregului an, dacă vom avea sau nu roadă”, a remarcat Ghenadie Roşca, într-o conferinţă de presă.