VIDEO Unul dintre membrii organizaţiei criminale Borman, reţinut în Ucraina. Acesta avea rolul de a controla traficul de droguri din Spania spre Rusia
0
Unul dintre membrii organizaţiei criminale Borman, în vârstă de 46 de ani, originar din oraşul Teleneşti, a fost reţinut pe 21 ianuarie într-o operaţiune comună a Serviciul de Grăniceri al Ucrainei şi a Direcţiei Combaterii Crimei Organizate a Inspectoratului Naţional de Investigaţii, la soicitarea PCCOCS.
În acest sens, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a remis organelor competente ale Ucrainei o comisie rogatorie internaţională, pentru efectuarea percheziţiilor la domiciliile figurantului, precum şi alte acţiuni de urmărire penală.
Rolul acestuia era de a controla transmiterea drogurilor în cantităţi deosebit de mari, pe teritoriul Federaţiei Ruse persoanelor terţe, droguri transportate la indicaţia liderului organizaţiei criminale, din Spania în Federaţia Rusă. De asemenea, aceasta era responsabil de comercializarea drogurilor, prin dirijarea curierilor atât pe teritoriul or. Moscova cât şi în suburbii.
Printre membrii organizaţiei criminale „Borman” era cunoscut ca alias „Dispecer”.
La 21 ianuarie a.c., în or. Odesa Ucraina, angajaţii Direcţiei Combaterii Crimei Organizate a INI, de comun cu Serviciile Speciale ale Poliţiei de Frontieră din Ucraina, a fost identificat domiciliu persoanei vizate şi efectuată percheziţia, în urma căreia au fost ridicate mai multe mijloace electronice (telefonie mobilă, calculatoare, etc.) precum şi înscrisuri, ce prezintă interes pentru urmărirea penală.
În privinţa suspectului, Judecătoria regiunii Odesa a emis mandat de arest pentru 40 de zile, cu ulterioara extrădare.