VIDEO Trei tineri riscă detenţie pe viaţă pentru omorul unei femei din satul Meleşeni, raionul Călăraşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri, cu vârste de 17, 22 şi 32 de ani, din raioanele Nisporeni şi Drochia, au fost reţinuţi de poliţişti pentru comiterea omorului din satul Meleşeni, raionul Călăraşi, Republica Moldova. Doi dintre suspecţi, au fost reţinuţi în apropierea frontierei Româno-Ungară.

În noaptea de 3 spre 4 octombrie, cei trei au pătruns în locuinţa unei femei de 63 de ani din satul Meleşeni, pe care au legat-o, i-au aplicat multiple lovituri pe toată suprafaţa corpului, în special în regiunea capului şi a abdomenului, apoi i-au sustras circa 40.000 de lei, după care au plecat într-o direcţie necunoscută. În rezultatul traumelor primite, femeia a decedat.

Ca urmare a măsurilor întreprinse, la 6 octombrie, unul dintre suspecţi a fost reţinut şi şi-a recunoscut vina. În privinţa celorlalţi suspecţi, poliţiştii au stabilit că aceştia ar fi traversat frontiera de stat prin PTF Costeşti-Stânca, în calitate de pasageri ai unui autocar de model Mercedes cu numerele de înmatriculare ale Republicii Moldova.

Totuşi, aceştia au fost reţinuţi în apropiere frontierei româno-ungare şi urmează să fie extrădaţi şi diferiţi justiţiei. 

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă 25 de ani sau pe detenţie viaţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite