Veaceslav Platon, la intrarea în judecătorie: Toţi banii i-a furat Plahotniuc!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTOcaptura video privesc.eu
FOTOcaptura video privesc.eu

Omul de afaceri Veaceslav Platon a fost adus marţi, 30 august, la Judecătoria Buiucani. La intrarea în clădire, înconjurat de mascaţi, Platon a reuşit să facă o declaraţie prin care i-a adus acuzaţii grave lui Vlad Plahotniuc.

Judecătorii urmează să se pronunţe asupra prelungirii mandatului de arestare pe numele lui Veaceslav Platon, pentru încă 30 de zile.

Platon a fost operativ escortat de mascaţi din maşina poliţiei în judecătorie. Cu toate acestea, el a reuşit să spună: „Toţi banii i-a furat Plahotniuc”.

Ulterior, omul de afaceri a declarat că a fost încălcată legislaţia când l-au arestat.

„M-au arestat ilegal”, a afirmat Platon.

Veaceslav Platon a fost dat în urmărire naţională şi internaţională luni, 25 iulie. Tot în această zi a şi fost reţinut de ofiţerii Serviciului de Securitate din Ucraina şi procurori. 

El este învinuit în două dosare penale, spălare de bani şi delapidări de fonduri în proporţii deosebit de mari. Fapt ce a condus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800.000.000 de lei. Instanţa de la Kiev a decis atunci că el va sta 40 de zile în arest, până pe 3 septembrie 2016, pentru a primi actele necesare de la Chişinău privind extrădarea acestuia.

La rândul său, Platon a afirmat că în spatele acestor acţiuni ar sta prim-vicepreşedintele PD, Vlad Plahotniuc. Platon se declară nevinovat.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite