Un tânăr din Chişinău, reţinut după ce a jefuit o casă de schimb valutar ameninţând casieriţa cu un pistol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO politiacapitalei.md
FOTO politiacapitalei.md

Un tânăr din Chişinău în vârstă de 28 a fost reţinut de oamenii legii, după ce în seara de 13 februarie individul a jefuit o casă de schimb valutar din sectorul Botanica, ameninţând casieriţa cu pistolul.

Bărbatul a fost condamnat anterior pentru trafic ilicit de droguri.

Potrivit informaţiilor acumulate în urma acţiunilor speciale de investigaţii şi de urmărire penală, individul s-a apropiat de geamul casei de schimb valutar şi i-a cerut casieriţei să-i predea toţi banii din aparatul de casă şi control, având în mână un pistol. Respectiv victima luată prin surprindere şi sub ameninţări cu moartea i-a predat mijloace financiare în sumă de 16.200 lei. 

Ulterior, atacatorul a dispărut într-o direcţie necunoscută, iar casieriţa în vârstă de 33 ani a solicitat intervenţia agenţilor de pază şi poliţiştilor.

În urma percheziţiilor la domiciliul bănuitului, poliţiştii au constatat că acesta este consumator de droguri, de unde s-au ridicat seringi folosite şi alte recipiente cu urme specifice substanţelor narcotice. El a fost arestat pe un termen de 30 de zile şi este cercetat penal pentru tâlhărie, riscând o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 ani până la zece ani.

Poliţia Capitalei solicită cetăţenilor să alerteze imediat Serviciul specializat 902, atunci când au devenit martorii unei infracţiuni sau contravenţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite