Un fost consilier al ministrului Finanţelor de la Chişinău riscă până la zece ani de închisoare. Ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 27 de milioane de lei
0
Cauza penală privind legalitatea desfăşurării licitaţiilor de procurare a carnetelor de paşapoarte cu cip integrat, în care este învinuit preşedintele grupului de lucru inter-ministerial pentru petrecerea licitaţiilor respective, a fost expediată în instanţă de judecată. Procuratura Anticorupţie anunţă despre finalizarea urmăririi penale.
Într-un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupţie, întitulat „Fost consilier al ministrului Finanţelor deferit justiţiei”, citat de IPN, preşedintele grupului de lucru este învinuit că a admis mai multe ilegalităţi. Deşi niciun agent economic participant nu corespundea cerinţelor tehnice, a favorizat o companie care a propus o ofertă cu peste 1,5 milioane de euro mai dezavantajoasă, comparativ cu ofertele altor agenţi economici.
Prin acţiunile sale intenţionate, în participaţie cu alte persoane, demnitarul a prejudiciat bugetul ÎS „CRIS „Registru” (actualul succesor Agenţia Servicii Publice) cu peste 27 de milioane de lei, ceea ce constituie proporţii deosebit de mari şi reprezintă urmări grave.
Învinuitul se află în arest preventiv, iar dacă instanţa îl va găsi vinovat de comiterea infracţiunii – excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, riscă o pedeapsă cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 10 la 15 ani.