Un accident grav a avut loc la Chişinău. Două tinere şi-au pierdut viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două tinere, în vârstă de 20 şi 21 de ani, şi-au pierdut viaţa duminică, 22 noiembrie, după ce au fost accidentate de un automobil de model Mercedes pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica.

Potrivit IPN, una dintre fete a murit pe loc din cauza rănilor grave, iar alta s-a stins la scurt timp la spital.

Şeful adjunct al Direcţiei de Poliţie, Silviu Muşuc, a declarat luni, 23 noiembrie, la şedinţa de la Primărie că şoferul în vârstă de 26 de ani a fost reţinut pentru 72 de ore. Toate circumstanţele urmează a fi stabilite în cadrul anchetei. Potrivit informaţiilor preliminare, tinerele traversau strada în afara trecerii de pietoni.

Pe marginea acestui caz a fost intentată o cauză penală pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei soldată cu deces. Şoferul riscă până la 10 ani de închisoare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite