SIS va bloca alte două site-uri care promovează ştiri false despre COVID-19
0
Serviciul de Informaţii şi Securitate a identificat alte două surse cu conţinut online care promovează ştiri false cu privire la evoluţia COVID-19: covid19-md.tk şi news-front.info.
În context, instituţia a transmis Ordinul directorului SIS Cu privire la blocarea surselor cu conţinut online care promovează ştiri false cu privire la evoluţia COVID19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei în vederea luării deciziilor ce se impun.
Amintim că, în conformitate cu Dispoziţia nr.3 din 23 martie 2020 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice accesibile publicului, la decizia AgenţieiNaţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, bazată pe lista de surse făcută publică de către Serviciul de Informaţii şi Securitate, au obligaţia de a bloca imediat sursele online care promovează ştiri false cu privire la evoluţia COVID19.