Separatiştii din Doneţk ameninţă că atacă Ucraina pentru a sprijini Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa-zisul ministru de Externe al regiunii separatiste autoproclamate ”Republica Populară Doneţk” (DNR), Alexandr Kofman, ameninţă Kievul cu ofensiva armatei rebelilor în cazul ”unei agresiuni a Ucrainei asupra regiunii transnistrene”.

Potrivit presei ucrainene, Gofman a declarat în timpul unei conferinţe de presă că în cazul unui astfel de scenariu instituţia pe care o conduce va reacţiona prin mijloace diplomatice, însă ”în cazul agravării situaţiei, Kievul ar trebui să aştepte şi reacţia ministerului Apărării ”Republicii Populare Doneţk”.

”O notă de protest referitoare la situaţia din Transnistria va exista, totuşi în cazul agravării situaţiei aş conta nu pe ministerul de Externe al DNR, ci pe ministerul Apărării, dat fiind că acolo se află mulţi fraţi de-ai noştri, iar în cazul unui atac, va trebui să-i ajutăm. Sunt sigur că putem face acest lucru şi, din păcate, sunt sigur că o astfel de agravare va avea loc. Istoria ne arată că acolo unde este desemnat Saakaşvili, Shinvalul nu poate fi evitat”, a declarat Gofman făcând aluzie la desemnarea recentă a fostului preşedinte georgia în funcţia de guvernator al regiunii Odesa şi la conflictul din Osetia de Sud din 2008.

Reprezentantul separatiştilor nu a menţionat însă de unde are siguranţa că Ucraina va realiza un atac asupra regiunii transnistrene.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite