Sărbătoare la Bălţi: Mii de oameni s-au adunat la la un concert grandios dedicat Zilei Oraşului VIDEO
0
Locuitorii oraşului Bălţi au sărbătorit luni, 22 mai, Ziua Oraşului. La evenimentele organizate de Primărie au participat invitaţi din străinătate şi reprezentanţi ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova. Sărbătoarea s-a încheiat cu un concert la care au participat mai mulţi interpreţi autohtoni. Potrivit viceprimarului Igor Şeremet, în acest an pentru organizarea sărbătorii s-au cheltuit mai puţine resurse decât anul trecut.
Şeremet a evitat să spună o cifră exactă a cheltuielilor, dar a menţionat că anul trecut investiţiile au fost mai mari, dar în mare parte au fost asumate de primarul Renato Usatîi.
Sărbătoarea a început cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi a continuat cu o paradă, la care au defilat reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ, ai instituţiilor medicale şi agenţii municipale. A urmat o paradă a maşinilor de epocă şi a bikerilor. La Muzeul de Etnografie şi Istorie a fost vernisată expoziţia de fotografie „Bălţi. Oraşe înfrăţite şi partenere”.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un concert în aer liber, la care s-au adunat mii de oameni şi unde au evoluat Ana Lesko, Carla's Dreams, Pasha Parfeni, Nelly Ciobanu, SunStroke Project şi alţii.
Oraşul Bălţi, supranumit şi Capitala de nord a Republicii Moldova, a împlinit 596 de ani de la întemeiere.