Refugiaţii ucraineni se pot înscrie la universităţile din R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
refugiati ucraina

Studenţii refugiaţi din Ucraina îşi pot continua studiile în universităţile din Republica Moldova. Lista instituţiilor de învăţământ superior poate fi accesată pe portalul Dopomoga.Gov.MD, compartimentul: Educaţie, rubrica: Admiterea la universităţi, transmite IPN.

„Dacă v-a interesat oferta educaţională, deplasaţi-vă la instituţia aleasă, conform adresei indicate, depuneţi cererea de participare la mobilitatea de studii, anexând toate documentele pe care le deţineţi, cum ar fi documentul ce confirmă identitatea persoanei şi studiile urmate la instituţia de învăţământ din Ucraina, permisul de şedere în Republica Moldova, certificatul de refugiat”, precizează Ministerului Educaţiei şi Cercetării într-o instrucţiune elaborată pentru studenţi.

Actele de studii necesare pot fi prezentate instituţiei de învăţământ superior din Republica Moldova până la finalizarea mobilităţii de studii. Refugiaţii care nu pot dovedi studiile urmate prin documente emise de către instituţia de învăţământ superior din Ucraina vor fi supuşi unei evaluări de cunoştinţe.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite