Poliţia a creat un grup special pentru a investiga jaful armat de la bancă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul de lucru are în componenţa sa ofiţeri de urmărire penală şi de investigaţii speciale, care încearcă să-i prindă pe autorii atacului armat produs vineri seara, asupra echipei de incasatori veniţi la filiala unei bănci de la magazinul Metro

"Grupul de lucru în componenţa ofiţerilor de urmărire penală şi de investigaţii speciale au depistat şoferul decedat al automobilului de încasare şi transportare a banilor, iar ceilalţi doi colegi au fost transportaţi la spital. El s-a dovedit a fi locuitor al capitalei în vârstă de 45 ani. În cadrul cercetării la faţa locului, forţele de ordine au constatat lipsa mijloacelor financiare, iar suma totală urmează a fi stabilită", se menţionează într-un comunicat de presă al Inspectoratului General de Poliţie (IGP) .

Conform informaţiilor acumulate de la martori, asupra automobilului au efectuate împuşcături de persoane necunoscute, care au fugit cu un automobil. Legiştii au depistat tuburi de calibrul 5,45 mm, care vor fi supuse  expertizei balistice pentru a stabili modelul armei de foc.

În prezent, toate probele şi informaţiile adunate au fost transmise spre examinare  angajaţilor Procuraturii Generale, iar serviciile de investigaţii a crimelor grave demarează acţiuni concrete în vederea identificării şi reţinerii persoanelor, se mai precizează în comunicatul IGP.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite