ONG-urile cer autorităţilor să-i pedepsească pe cei responsabili de moartea unui tânăr în închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de ONG-uri solicită autorităţilor să pedepsească responsabilii în cazul tânărului decedat în închisoare Andrei Brăguţa. Într-un apel public, organizaţiile non-guvernamentale îşi exprimă indignarea faţă de faptul că autorităţile se eschivează de responsabilitatea pentru circumstanţele în care a fost aplicat arestul preventiv, pentru neacordarea serviciilor medicale adecvate, care au dus la decesul tânărului aflat în custodia statului.

Semnatarii constată cu regret că judecătorii admit în proporţie de peste 90% demersurile procurorilor de aplicare a arestului preventiv şi îşi motivează hotărârea insuficient. În apel se menţionează că Andrei Brăguţa a fost reţinut pe 15 august după un incident cu poliţia de patrulare. Potrivit procurorului, în momentul în care a fost oprit, tânărul era în stare de ebrietate. El a fost reţinut pentru 72 de ore şi dus în Izolatorul de Detenţie Preventivă. Ulterior, a fost învinuit de aplicarea forţei fizice asupra poliţiştilor. Pe 18 august, judecătorul i-a aplicat măsura arest pentru 30 de zile. Drept urmare, acesta a fost transferat din Izolatorul de detenţie provizorie în Penitenciarul nr. 13.

ONG-urile menţionează că de la apariţia cazului în spaţiul public, instituţiile de stat au făcut mai multe declaraţii contradictorii cu referinţă la circumstanţele în care persoana a fost reţinută, starea de sănătate, circumstanţele transferului în cadrul mai multor instituţii de detenţie, dar şi aplicarea violenţei de către alţi condamnaţi sau angajaţi ai Inspectoratului General al Poliţiei. Andrei Brăguţa a decedat în Penitenciarul „Pruncul” pe 29 august. Semnatarii condamnă divulgarea de către instituţiile de stat a datelor cu caracter personal cu referinţă la starea de sănătate şi ale circumstanţelor detenţiei tânărului. Această tactică concertată afectează demnitatea umană.

În apel se mai spune că pe 1 septembrie, Procuratura municipiului Chişinău a iniţiat o cauză penală pe faptul vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale, soldate cu decesul victimei. Procuratura Generală investighează acţiunile şi inacţiunile factorilor de decizie ai instituţiilor de stat în custodia cărora s-a aflat victima şi faptul că mai mulţi angajaţi ai IGP au fost suspendaţi din funcţie.

Organizaţiile semnatare solicită Inspectoratului General de Poliţie să iniţieze imediat o anchetă internă şi să aplice sancţiuni disciplinare tuturor celor implicaţi în tratamentul inuman şi moartea tânărului şi să informeze societatea, cât de curând posibil, şi periodic despre această investigaţie. Procuraturii Generale, ONG-urile îi cer să prezinte zilnic informaţii oficiale privind urmărirea penală iniţiată, să efectueze o anchetă penală promptă cu privire la alegaţiile de maltratare pe acest caz, cercetând, în termeni cât mai restrânşi, transparent, şi eficient, toate circumstanţele, cu tragerea la răspundere a tuturor vinovaţilor de admitere a asemenea tratamente inumane şi degradante în custodia statului. De asemenea, se cere dispunerea pornirii unei proceduri disciplinare în privinţa procurorilor care au gestionat cauza penală, dar şi analiza oportunităţii de a porni urmărirea penale în privinţa judecătorului care a dispus plasarea unei persoane fără discernământ în arest în Penitenciarul nr. 13.

Semnatarii apelului îi cer Consiliului Superior al Magistraturii să iniţieze şi să dispună iniţierea unei proceduri disciplinare cu aplicarea unor sancţiuni dure judecătorului, care a emis mandatul de arest în privinţa unei persoane cu semne vizibile de dizabilitate mintală. Ministerul Justiţiei urmează să dispună desfăşurarea unei anchete de serviciu în privinţa persoanelor care au gestionat plasarea lui Andrei Brăguţa în celule comune, precum şi pentru neacordarea asistenţei medicale necesare. Totodată, Uniunea Avocaţilor, Comisia de Etică şi Disciplină urmează să dispună pornirea unei proceduri disciplinare în privinţa avocaţilor care au asistat tânărul, în vederea stabilirii faptelor dacă aceştia au comis sau nu abateri disciplinare şi au acordat asistenţă juridică calitativă şi în întreg volum.

Printre semnatarii Apelului se numără Amnesty International Moldova,Asociaţia Presei Independente, AO Comunitatea „WatchDog.MD”,Asociaţia Obştească BIOS, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Promo-LEX, RCTV Memoria, Transparency International-Moldova şi avocata Veronica Mihailov-Moraru.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite