Ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie vor putea acorda primul ajutor medical în caz de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 60 de ofiţeri CNA şi procurori anticorupţie au beneficiat joi, 29 iunie, în premieră, de o instruire despre cum să aplice măsurile de bază de prim ajutor în caz de accidente, traumatisme, stop cardiac, comă etc., până la sosirea personalului calificat.

Astfel de situaţii pot surveni în momentul exercitării atribuţiilor de serviciu de către reprezentanţii organelor de ocrotire a normelor de drept. Iată de ce este necesar ca aceştia să posede cunoştinţe speciale în acest sens, pentru a lua măsuri imediate, astfel încât persoanele ce au nevoie de ajutor să aibă mai multe şanse de recuperare sau de supravieţuire.

     

Cursul de instruire a fost ţinut de personal calificat cu experienţă de la Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească. Medicii i-au învăţat pe cei prezenţi cum sărecunoască simptomelor şi semnele unui accident, dar şi cum să administreze îngrijirea de bază până la sosirea personalului calificat din cadrul serviciului de ambulanţă.

Procurorii şi ofiţerii anticorupţie au însuşit la modul practic, fiind antrenaţi în exerciţii aplicative, cum să acorde primul ajutor medical şi manevrele de resuscitare cardio-pulmonară. Totodată, au învăţat cum să acorde primului ajutor psihologic şi cum să gestioneze reacţiile neadecvate ale persoanelor din anturajul victimei, astfel încât, acestea să nu împiedice intervenţia de prim ajutor.

Menţionăm că, lecţiile de prim ajutor au scopul de a instrui, informa şi pregăti angajaţii în funcţie de tipurile de risc la care sunt expuşi.

image
Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite