O nouă lege a publicităţii ar putea fi adoptată spre sfârşitul lunii iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă lege a publicităţii ar putea fi adoptată spre sfârşitul lunii iulie. Proiectul, elaborat de experţii media de la Centrul pentru Jurnalism Independent, Eugeniu Rîbca şi Ion Bunduchi, a fost înregistrat în Parlament de către trei deputaţi ai puterii, în frunte cu Andrian Candu. Eugeniu Rîbca a declarat, pentru Radio Europa Liberă, că proiectul va înlătura pericolul ca pe piaţa publicităţii să se creeze monopoluri, transmite IPN.

Potrivit expertului, legea în vigoare cu privire la publicitate are mai mult de 20 de ani. A fost adoptată în 1997, iar de atunci s-au schimbat multe. O nouă lege cu privire la publicitate era necesară din considerentul că mai multe prevederi ale legislaţiei europene urmează să fie asimilate în legislaţia naţională. Un alt argument ţine de publicitatea politică în afara perioadei campaniei electorale, publicitate care nu este reglementată acum. Nu în ultimul rând, este vorba şi de publicitatea socială.

„Vorbim cu toţii despre o piaţă a publicităţii, dar nu avem o evidenţă oficială a ceea ce înseamnă piaţa publicităţii, în general, şi piaţa publicităţii pe anumite segmente. Ca exemplu, ce înseamnă piaţa publicităţii pentru televiziune, ce înseamnă piaţa publicităţii pentru radiouri, piaţa publicităţii outdoor sau publicitatea stradală, cum o numim. În acest scop proiectul de lege instituie anumite obligaţii ale Consiliului Concurenţei privind asigurarea unei transparentizări a pieţei publicităţii. Cred este un prim pas. Un al doilea pas ţine de implementarea legislaţiei în domeniul concurenţei”, a notat expertul.

Referindu-se la faptul că în premieră va fi reglementată publicitatea politică în perioada dintre alegeri, Eugeniu Rîbca a spus că astfel de prevederi erau necesare pentru a institui un mecanism clar, astfel încât toţi să se implice pe segmentul publicităţii în condiţii egale. „La momentul de faţă un partid politic se poate adresa la o televiziune şi difuza publicitatea doar cu un bănuţ pentru minutul de eter. Iar în raport cu un alt partid politic aceeaşi televiziune poate refuza în general difuzarea publicităţii politice sau poate solicita preţuri exorbitante”, mai exemplificat expertul.

Eugeniu Rîbca mai spune că, dacă proiectul nu va fi adoptat până la sfârşitul sesiunii parlamentare, există riscul că în toamnă intră toţi în febra alegerilor parlamentare şi se va uita de acest proiect de lege.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite