Nici Putin nu ştie ce reprezintă Uniunea Vamală. Republica Moldova nu mai poate da înapoi

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Vamală nu este posibilă din punct de vedere economic pentru că majoritatea relaţiilor economice sunt deja create cu UE şi, după cum vedem, Republica Moldova a supravieţuit destul de bine ultimelor blocade ale Rusiei. Nici oligarhii locali nu sunt foarte interesaţi să se bage prea des sub cizma Rusiei. E un joc dublu real, ce se desfăşoară pe scena politică de la Chişinău.

Ileana Racheru, cercetător specializat în spaţiul ex-sovietic la IDR (Institutul Diplomatic Român) şi doctor în Ştiinţe Politice, a explicat pentru Adevărul Moldova că Republica Moldova nu are niciun rol în dinamica jocurilor de putere desfăşurate de statele din UEE (Uniunea Economică Euroasiatică). Pentru politicienii de la Chişinău cea mai avantajoasă abordare a politicii externe rămâne, până la urmă, strategia multi-vectorială, jocul la mai multe capete.

Mediul de afaceri din Transnistria se orientează spre Vest

Raţiunea acestor lideri, care justifică o astfel de abordare, o regăsim în dorinţa acestora de a se menţine la putere, evitând posibile probleme mari atât cu Occidentul, cât şi cu Rusia  pentru a asigura o concordie socială de suprafaţă. „Până la urmă, dacă ne uităm în sondajele de opinie acest lucru exprimă şi poziţia populaţiei. În jur de 40% vor în Uniunea Vamală şi tot în jur de 40% vor în Uniunea Europeană”, a menţionat Racheru. O astfel de politică multi-vectorială reprezintă o asigurare de securitate în faţa unor presiuni foarte mari ale Federaţiei Ruse şi o asigurare că UE nu le va cere implementarea unor reforme foarte dure cum a fost chestiunea cu justiţia.

Oamenii care fac afaceri în Transnistria sunt interesaţi de Acordul de Asociere cu UE semnat de Republica Moldova şi nu doresc un alt acord separat cu UE, semnat de Tiraspol. Doar că presiunile de la Moscova încă există. „În cazul Transnistriei, aproximativ 50% din exporturi se fac spre UE. Care ar fi interesul?”, se întreabă Racheru.

Vizele, şantajul Rusiei pentru controlul Uniunii Vamale

Uniunea Vamală are două dimensiuni, una geopolitică şi emoţională, care prinde foarte bine la populaţia Federaţiei Ruse, dornică să restabilească URSS-ul, şi o dimensiune economică ce implică costuri mari şi constante din partea Rusiei. „Cred că prima perspectivă îl atrage şi personal pe Putin care a spus că cea mai mare catastrofă a secolului XX a fost dispariţia URSS. Dincolo de această dimensiune, uniunea presupune şi costuri reale şi după cum vedem până acum Rusia a cumpărat diverse state care să fie membri în organizaţie”, a precizat expertul. „După ce vor cheltui banii respectivi vor cere din nou bani ca să rămână în organizaţie?”, a întrebat cercetătoarea în contextul în care Rusia trebuie să dea bani în continuare pentru a susţine UEE. În acelaşi timp, nu se ştie în ce măsură Moscova mai are bani, având în vedere situaţia sa economică.

Toate regimurile politice din fostul spaţiu sovietic doresc să se menţină la putere după modelul Belarusului. „În Kazakhstan şi Uzbekistan nu a avut loc nicio schimbare de regim, nicio schimbare de preşedinte din 1991 încoace. E clar că respectivii indivizi vor pleca într-un singur fel. În Kîrgîzstan instabilitatea politică este foarte mare, au existat revoluţii. În Tadjikistan este acelaşi preşedinte din 1994. Pe teritoriul acesta se află cea mai mare bază militară rusească din regiunea Asiei. PIB-ul acestor state rezultă din remitenţele trimise de muncitorii aflaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse, iar Rusia a anunţat de mai multe ori că vrea să introducă regim de vize”, afirmă Racheru.

Elita de la Chişinău, imatură şi măcinată de orgolii

Se anunţă un viitor periculos pentru Republica Moldova, deoarece actuala elită politică nu reuşeşte să vadă interesul statului şi interesele cetăţenilor şi se împiedică în orgolii personale. Elită politică nu s-a maturizat, nu a înţeles că trebuie să ajungă la un compromis care să respecte angajamentele din campania electorală. În acelaşi timp, expertul a subliniat că jocul dublu se extinde şi în politica internă a Republicii Moldova, nu doar în exteriorul ei. „Să ne amintim că Dodon, din poziţia de ministru al Economiei, a negociat Acordul de Asociere. Spunea la un moment dat că «Uniunea Vamală este o utopie». Sunt convinsă că Dodon, dacă ar avea surse de finanţare ar schimba total şi  radical discursul. Voronin nu mai poate să obţină sprijinul Moscovei, deoarece este singurul lider din spaţiul ex-sovietic care l-a jignit profund pe preşedintele Federaţiei Ruse”, a explicat Racheru. În viziunea expertului, scenariul unui regres al parcursului european al RM, printr-o eventuală denunţare a Acordului de Asociere nu reprezintă o variantă reală pe care politicienii de la Chişinău să o ia serios în considerare. Jocul dublu al discursului politic, orgoliile nemăsurate şi neangajarea legitimă a interesului naţional sunt problemele reale ale elitei de la Chişinău.

Ritmul reformelor la Chişinău va fi încetinit

Din cauza ultimelor evoluţii politice din Republica Moldova, problema implementării reformelor revine în spaţiul public cu diferite nuanţe. Ritmul reformelor la Chişinău va fi încetinit şi, în mod aproape sigur, marii corupţi sunt excluşi de pe agenda reformelor. „Negocierile cu europenii s-ar fi desfăşurat în alt mod dacă Iurie Leancă rămânea prim-ministru pentru că nu-l putem compara cu Gaburici”, a subliniat expertul. În opinia sa, Gaburici nu are un nume în politică şi nici o experienţă politică care să-l recomande pentru ocuparea unui asemenea post important, „el nu poate fi trimis în cancelariile europene cum era trimis Iurie Leancă”.

În opinia sa, Iurie Leancă a reuşit să facă progrese importante în negocieri şi chiar să semneze într-un timp foarte rapid Acordul de Asociere. „Statele puternice din UE sunt reticente în privinţa unor noi aderări. Când ai aşa ceva în faţă nu ştiu dacă poţi trimite la negocieri un individ care nu are absolut nicio pregătire”, a precizat Racheru.

Uniunea Vamală, o emoţie care costă

Dincolo de valoarea emoţională şi geostrategică a Uniunii Vamale ar trebui să observăm două categorii de parteneri ai Moscovei, două tipuri de parteneriate care oferă o imagine de ansamblu, ce justifică existenţa unei astfel de structuri regionale. „Pe de o parte, există parteneri care nu au resurse şi pentru care este avantajoasă până la un punct aderarea şi care caută subsidii din partea Moscovei, pe care le cer absolut direct. Pe de altă parte, există partenerii care au resurse, cum ar fi Kazahstanul, care mai degrabă încearcă să aibă o politică externă multi-vectorială şi, în acelaşi timp, aspiră la asigurări de securitate”, a explicat cercetătorul.

Cazul Belarusului prezintă mai multe particularităţi. Belarusul a fost sub influenţa Moscovei, realitate explicabilă prin faptul că la putere se află tot un regim dictatorial încă din 1994. „Belarusul nu-şi permite să se apropie prea mult de UE pentru că atunci i se cere să facă diverse reforme, în special în ceea ce priveşte drepturile omului. Să ne amintim ce s-a întâmplat la ultimele alegeri din Belarus în 2010, când opoziţia a fost bătută în stradă de KGB. Alegerile nu au fost recunoscute de UE, iar cel mai important actor care a recunoscut alegerile foarte repede a fost Putin. Prin urmare, menţinerea în anumite proiecte integraţioniste ruseşti garantează şi un status quo, o raţiune de stat, pentru regimurile politice locale”, a precizat Racheru. Situaţia altor state este la fel îngrijorătoare din perspectiva situaţiilor politice instabile prezente în aceste state.

Belarusul nu vrea să se arunce în braţele Moscovei

Dincolo de menţinerea la putere a lui Lukasenko, sunt alte chestiuni de natură economică care justifică poziţia Belarusului faţă de Uniunea Vamală. „Belarusul nu are resurse, importă petrol şi gaze din Federaţia Rusă. La un moment dat, Belarusul şi Armenia aveau cel mai mic preţ la exportul de gaze din Rusia. Subsidii acordate de Moscova în schimbul rămânerii în sfera de influenţă”, a nuanţat Racheru. Belarusul ridică şi alte semne de întrebare prin declaraţiile făcute de Lukaşenko, care susţine că nu este de acord cu faptul că Moscova nu a implementat normele convenite în cadrul Uniunii Vamale. În opinia expertului, Moscova nu a respectat acordul privind aceleaşi tarife la gaz atât pe piaţa internă, cât şi în Uniunea Vamală. Belarusul nu vrea să se arunce în braţele Moscovei şi vrea să mai balanseze un pic, în ceea ce priveşte politica sa externă. Din acest considerent, observăm un joc dublu cu miză internaţională importantă care se prefigurează la Minsk.

Armenia, economie sărăcă, dependenţă sporită de Rusia

Armenia este un stat foarte sărac în resurse cu o dependenţă sporită de Federaţia Rusă, nu doar prin importurile de gaz, dar şi prin faptul că majoritatea investiţiilor au fost realizate de oameni de afaceri ruşi. „Armenia, în afara parteneriatului cu Rusia, nu are relaţii externe importante, refuzând recent redeschiderea relaţiilor diplomatice cu Turcia. Dependenţa Armeniei nu se rezumă doar la aspectele economiei naţionale, ci şi la dependenţa de securitatea rusă. Pe teritoriul Armeniei se află unica bază militară care i-a mai rămas Federaţiei Ruse în Cauzazul de Sud”, a precizat expertul.

După anii 2000, Armenia a fost de acord să prelungească acordul cu privire la staţionarea trupelor ruseşti până în 2049, pentru că îi oferă o asigurare de securitate în plus în raporturile cu Azerbaidjanul. Decizia de aderare a Armeniei a fost luată după o vizită a lui Putin, pilej cu care Rusia a anunţat că va vinde arme Azerbaidjanului.

Armenia este dezavantajată şi de relieful său nemuntos, pe lângă resursele economice limitate de care statul dispune. Producţia este la rândul ei foarte slabă. „Actualul regim a perpetuat o practică armeană, instituită în anii 1990, pentru că se revendică foarte puternic de la chestiunea Nagorno-Karabah, în sensul în care toţi şi-au început o carieră politică fie de aici, fie ulterior cu un plic”, a subliniat Racheru.

Ca să înţelegem Armenia trebuie să întelegem mentalitatea elitelor politice locale. Elitele susţin că cooperarea cu Federaţia Rusă este inevitabilă, având în vedere platformele comune dintre cele două state, subliniind în acelaşi timp şi distanţa considerabilă faţă de Uniunea Europeană şi lipsa unei vizuni foarte clare a Europei în chestiunea Armeniei. Aceleaşi elite preferă o politică de balans vectorială, un joc cu mai multe feţe şi posibilităţi. În situaţii dificile liderii de la Erevan nu ezită să apeleze la Federaţia Rusă pentru a primi diverse împrumuturi în perioade economice mai grele.

Moscova nu a avut niciodată şanse reale să integreze Ucraina

Moscova nu a avut niciodată şanse reale să integreze Ucraina în Uniunea Vamală. „Ucraina a balansat întotdeauna foarte frumos între Occident şi Federaţia Rusă. Ucraina a fost printre membrii fondatori ai CSI, dar ulterior Rada Supremă a refuzat să ratifice acordul de constituire. În acelaşi timp, ocazional, Ucraina a participat la activităţile CSI, în funcţie de relaţiile pe care le avea la momentul respectiv cu Federaţia Rusă”, a apreciat Racheru. Nici în trecut nu se putea ridica problema aderării Ucrainei la Uniunea Vamală, respectiv UEE. Chiar dacă liderii de la Kiev ar fi semnat un document de aderare, acest lucru nu ar fi însemnat că Ucraina ar fi îndeplinit obligaţiile asumate pentru aderare. „În ceea ce priveşte criza din Ucraina, Belarusul nu a oprit importurile din Ucraina aşa cum a procedat Rusia. Belarusul şi Ucraina au semnat şi un document de recunoaştere reciprocă a graniţelor, iar în momentul în care s-a votat în Adunarea de Securitate a ONU chestiunea cu privire la anexarea Crimeei, Belarusul s-a abţinut”, a menţionat expertul.

Balansul politic, un joc dublu al statelor ex-sovietice

Unii experţii ruşi consideră că este mai bine că Ucraina nu a devenit membru al UEE pentru că avea potenţialul de a crea coaliţii anti-ruseşti în interiorul uniunii. „Ucraina avea potenţialul cel mai mare să facă acest lucru, dar nu înseamnă că alte coaliţii anti-ruseşti nu ar putea apărea. Trebuie să ne amintim faptul că, iniţial, Belarusul şi Kazahstanul s-au opus aderării Armeniei”, a explicat Racheru.

Lukaşenko şi-a asumat recent rolul de gazdă a procesului de negocieri în Ucraina folosindu-se de strategia balansului politic. În opinia cercetătorului, această poziţie îl face să se plaseze la mijloc între Ucraina şi Rusia, poziţie care îi permite să socializeze minimal cu lideri din UE, având în vedere faptul că are interdicţie de călătorie în spaţiul european.

Ileana Racheru este cercetător specializat în spaţiul ex-sovietic la Institutul Diplomatic Român şi doctor în Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, cu o teză despre analiza politicii externe a Republicii Moldova. A lucrat ca redactor de politică externă la Revista 22. Este co-autoare a volumului „Caucazul de sud după 20 ani. Regimuri politice, securitate , energie” (Curtea Veche: 2011) şi autoare a unor articole ştiinţifice şi de presă despre evoluţiile politice din fostul spaţiu sovietic. A participat la conferinţe, simpozioane şi mese rotunde din România şi din străinătate.