Municipalitatea va avea un plan local anticorupţie pentru anii 2018-2020
0Integritatea instituţională a administraţiei municipiului Chişinău va fi consolidată prin prisma aplicării corespunzătoare a legislaţiei anticorupţie. Aceasta este una dintre priorităţile Planului local anticorupţie al Primăriei municipiului Chişinău pentru anii 2018-2020, prezentat luni, 23 iulie, în cadrul unor consultări publice, transmite IPN.
Şeful Direcţiei asistenţă juridică, Valeriu Bogdan, a declarat în cadrul consultărilor că Planul local anticorupţie al Primăriei municipiului Chişinău pentru anii 2018-2020 este bazat pe cinci priorităţi, ale căror scop este realizarea unui şir de acţiuni şi acte interne pentru prevenirea corupţiei.
Este vorba de consolidarea integrităţii instituţionale a administraţiei publice locale prin prisma aplicării corespunzătoare a legislaţiei anticorupţie; gestionarea patrimoniului public local în condiţii de calitate, transparenţă şi eficienţă.
O altă prioritate este asigurarea transparenţei şi prevenirii corupţiei în procesul de planificare, desfăşurare şi monitorizare a licitaţiilor. Mai este vorba de sporirea calităţii serviciilor publice prin crearea unui management excelent ar resurselor umane. Ultima prioritate este îmbunătăţirea comunicării cu cetăţenii şi transparenţei în cadrul APL în procesul decizional.
Potrivit acestor priorităţi, bunurile proprietate municipală urmează să fie înregistrate şi evaluate. Va fi creat un registru al terenurilor proprietate publică din municipiul Chişinău şi dusă evidenţa a acestora. Bugetul municipal înainte de aprobare va fi supus consultărilor publice, iar planul de achiziţii – publicat pe pagina web a Primării Chişinău. Totodată, funcţionarii publici vor fi promovaţi prin concurs, pe baza performanţei profesionale şi va fi efectuată evaluarea lor permanentă.
Planul local anticorupţie al Primăriei municipiului Chişinău pentru anii 2018-2020 va fi supus dezbaterilor în cadrul Consiliului municipal Chişinău, marţi, 24 iulie.