Moscova şi Tiraspolul acuză şi ameninţă puterea de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile de la Chişinău sunt acuzate de puterea de la Kremlin şi cea de la Tiraspol de blocarea activităţii regiunii transnistrene, şefa aşa-zisei diplomaţii de peste Nistru, Nina Ştanski, ameninţând cu introducerea vizelor pentru cetăţenii din dreapta Nistrului.

Vicepremierul pentru reintegrare de la Chişinău, Victor Osipov, şi viceministrul Afacerilor de Externe de la Moscova, Grigori Karasin, au avut ieri o întrevdere la Moscova. Potrivit unui comunicat al ministerului rus, Karasin a declarat că este îngrijorat de blocarea economică a activităţii din regiunea transnistreană, iar pauza în negocierile în formatul 5+2 va duce la escaladarea tensiunilor din regiune. „Am atras atenţia părţii moldoveneşti asupra faptului că sunt create impedimente în accesul forţelor armate ruse care fac parte din trupele de menţinere a păcii din Transnistria, invocând diverse motive inventate”, a comunicat ministerul rus de Externe.

Şi Tiraspolul a venit cu acuzaţii şi ameninţări într-o scrisoare adresată ONU, fiind semnată de aşa-zisul minister de externe din stânga Nistrului. Astfel, Nina Ştanski, a avertizat Chişinăul că vor fi introduse vize pentru cetăţenii din dreapta Nistrului şi va stabili taxe duble la „importul” produselor de pe malul drept. Ştanski susţine că aceste măsuri vor fi luate în cazul în care Kievul şi Chişinăul nu vor soluţiona problema privind instituirea blocadei economice în regiune. 

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite