Moldova trebuie să-şi crească propriul „procuror european”

Ideea înlocuirii angajaţilor din sistemul justiţiei şi luptei anticorupţie din Republica Moldova cu oameni aduşi din afara ţării este auzită tot mai des la Chişinău. Adevărul Moldova l-a întrebat pe judecătorul român Cristi Danileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii de la Bucureşti, ce crede despre acest lucru. Magistratul a făcut referire la experienţa României în acest domeniu.

Cum vi se pare ideea aducerii oamenilor străini în sistemul de justiţie din Moldova, care este considerat putred din rădăcină?

Aceasta este o soluţie extremă. Înseamnă dezarmarea statului în faţa propriilor cetăţeni şi, practic, o recunoaştere a ineficienţei propriilor instituţii. Eu nu cred că este o soluţie bună. Se pune problema în ce măsură permite legislaţia aşa ceva. Chiar puteţi accepta că nu sunteţi în stare să vă rezolvaţi problemele?! În acelaşi timp, orice soluţie de acest gen nu poate fi decât temporară. Odată cu plecarea respectivului venit din afară, lucrurile revin la „normal”. Deci, eu cred, în primul rând, că dezbaterea publică, că transparenţa şi modificările legislative ajută foarte mult, iar în al doilea rând mai cred că trebuie găsiţi oameni în interior în fiecare sistem. Eu cred mult în reforma din interior. De exemplu, dacă vorbim de justiţie: de găsit trei-patru judecători buni, competenţi şi vocali, de găsit oameni şi identificaţi lideri, chiar şi informali, care pot să susţină o reformă din interior şi încetul cu încetul de susţinut acei oameni şi promovaţi în funcţii-cheie, unde vor putea face lucruri esenţiale. La fel e şi cu procurorii, avocaţii şi alţii. Nu cred în înlocuirea unor judecători sau a unor procurori cu alţii. Când şi de unde aduci alţii şi când îi pregăteşti? Sistemul se pregăteşte încetul cu încetul. Apoi, într-o ţară bolnavă, nu poţi să naşti o justiţie sănătoasă peste noapte. Ai nevoie de timp, de modificări legislative, e nevoie de a schimba mentalitatea şi abia pe urmă schimbaţi anumiţi oameni. Sunt nişte lucruri destul de dificile, dar nu imposibil de realizat în timp.

S-a vehiculat ideea de a modifica legislaţia şi de a acorda cetăţenia Republicii Moldova în special experţilor din România: pentru că vorbim aceeaşi limbă, avem sisteme aproape similare etc. Cum vedeţi acest lucru?

Între sistemele din cele două state sunt foarte multe similarităţi. În primul rând, avem o istorie comună, iar în al doilea rând, avem instituţii care funcţionează relativ după aceleaşi principii, după aceleaşi legi. În România, există oameni cu multă experienţă şi mulţi dintre ei sunt produsul reformei din ultimii zece ani. Să nu credeţi că în urmă cu zece ani noi aveam justiţia bună sau eficientă cum e cea de astăzi. Nici vorbă! Teoretic, este posibilă acordarea cetăţeniei Republicii Moldova românilor care vor să vină să activeze aici în instituţii politice, juridice sau de altă natură, însă eu oricum nu o văd ca o soluţie pe termen lung. Cred, însă, că ajutorul pe care-l pot da câţiva judecători sau câţiva procurori din România se poate limita şi la sfaturi, consiliere, la chestiuni tehnice. Practic, judecătorii de aici trebuie să înţeleagă ei înşişi care este rostul lor. Problema constă în faptul că, judecătorii din Republica Moldova cred că ei sunt nişte funcţionari, adică vin la serviciu, lucrează nu ştiu câte ore, rezolvă nu ştiu câte dosare, iau un salariu şi pleacă acasă. Or, judecătorii au un rol foarte mare - lumea vine cu speranţe şi aşteptări la ei. Aşteptă să li se facă dreptate, să se aplice legea în mod egal, să nu se mai fure şi aşa mai departe. Pentru aceasta, trebuie să-ţi funcţioneze şi poliţia, şi parchetele, şi serviciile speciale de informaţii, şi justiţia, şi clasa politică. Este greu şi este vorba de mulţi oameni. Mă întreb câţi ar trebui să fie importaţi? Să vină trei milioane de români de peste Prut şi să facă curat pentru cei trei milioane de moldoveni de aici? Nu. Cred că dezbaterile trebuie purtate cât mai public şi cât mai des, iar rezultatele să vină chiar din interior.

Cum s-a desfăşurat asistenţa UE în cazul României în perioada de preaderare?

La instituţiile cheie, atât cele politice, cât şi cele juridice, a fost desemnat de către UE câte un expert care a încercat să convingă autorităţile de anumite modificări instituţionale şi legislative care trebuie făcute. De exemplu, pentru a înfiinţa structura de anticorupţie de astăzi - DNA - a venit un expert din Spania, pentru a pune pe roate Consiliul Superior la Magistraturii, a venit unul din Germania, iar pentru a face modificări legislative la nivelul Ministerului Justiţiei - unul din Franţa. Aşa a fost şi cu sistemul penitenciar şi altele. Au venit oameni care să ne arate în ce direcţie să mergem şi să ne sfătuiască care sunt cele mai bune practici în domeniu. Soluţiile adoptate până la urmă au fost, însă, ale Guvernului sau ale Parlamentului, instituţii care au acceptat respectivele practici. Sigur, presiunea UE a fost foarte mare: «Domnilor, nu vă primim în UE, dacă nu faceţi asta; nu vă dăm bani din fondurile respective, dacă nu faceţi aialaltă şi tot aşa». Apoi, suportul bănesc care a venit din afară a fost foarte important, dar el a venit destinat direct. De exemplu, bani pentru informatizarea instanţelor, pentru pregătirea judecătorilor, pentru modernizarea fostului PNA, actualul DNA. În acelaşi timp, legislaţia noastră a fost evaluată în mod curent, adică orice reformă pe care o făceam în domeniul legislativ trebuia să aibă avizul UE. Practic, orice modificare era raportată la Comisia Europeană, unde experţii europeni îşi dădeau cu părerea şi ziceau ce nu e bun şi ce ar mai trebui de făcut.

Cum se proceda la nivelele inferioare, cum ar fi instanţele sau parchetele?

Am avut un fel de vizite - nu le-aş numi controale - ale experţilor din UE. Judecători şi procurori cu experienţă luau dosarele cele mai grele, cele mai importante şi discutau cu instituţiile (nu cu judecătorii şi procurorii de caz, că nu era voie) despre motivele, de exemplu, a prelungirii unor dosare, a duratei mari de soluţionare a unui dosar sau ce ar mai trebui făcut ca un dosar să fie finalizat la timp. Nu interveneau niciodată şi nici nu este voie să intervii în soluţia judecătorului sau procurorului, dar îl ajuţi să vadă că într-un anumit loc nu are tehnici de investigaţii adecvate, că amânarea este nefondată, că are o problemă legislativă şi că trebuie să ceară modificarea legislaţiei pentru a finaliza anumite dosare etc. Deci, la acest nivel s-a lucrat cu experţii.

Dat fiind timpul şi resursele alocate reformei justiţiei, cum credeţi, s-a meritat investiţia?

Da. Cu siguranţă, încă se merită pentru că pe măsură ce lupta anticorupţie înregistrează succes, se tot descoperă acte de corupţie în România. Mai ales acum, de când a crescut încrederea populaţiei în justiţia română, tot mai mulţi cetăţeni vin să declare acte de corupţie.

Are nevoie Republica Moldova de un Mecanism de Cooperare şi Verificare (MCV), de genul celui din România?

În primul rând, Republica Moldova trebuie asistată temeinic pe parcursul perioadei de preaderare. E clar că trebuie să facă raportări în mod regulat către Comisia Europeană, trebuie să vină experţi în mod regulat aici. Respectiv, un mecanism de monitorizare trebuie să existe. În al doilea rând, UE poate să facă o presiune foarte puternică asupra clasei politice. Până la urmă, aici e cheia - la clasa politică. S-o facă să înţeleagă că viitorul Moldovei este în UE şi că pentru aderarea la UE trebuie îndeplinite nişte standarde minime. Iar supremaţia legii, deci statul de drept, este un standard peste care nu se poate trece. Dacă nu ai justiţie independentă şi eficientă şi dacă nu ai instituţii anticorupţie puternice, independente şi rezultate, UE nu poate să admită un nou stat în componenţa sa.