Ministrul Educaţiei, Igor Şarov: Şcolile nu au fost deschise pentru ca să fie închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Sarov gov.md

„Evoluţia evenimentelor din şcoli în contextul pandemiei de COVID-19 va arăta cât de bine s-au pregătit autorităţile pentru noul an de studii”. Declaraţia a fost făcută de către ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Igor Şarov, la TVR Moldova,  notează IPN.

Potrivit oficialului, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, care în mod normal se ocupă de politici în domeniul educaţiei, s-a transformat vara aceasta într-o echipă care a încercat să facă faţă cerinţelor privind redeschiderea şcolilor pe timp de pandemie.

Totodată, în contextul în care autorităţile au anunţat că 11 şcoli se află în carantină, ministrul Igor Şarov dă asigurări că şcolile nu au fost deschise pentru ca în viitorul apropiat să fie închise.

„Avem infectări atât în rândul elevilor, cat şi în rândul profesorilor. Noi ne propunem să informăm în fiecare zi, în baza datelor care au fost colectate de la direcţiile de educaţie, în colaborare cu colegii de la Agenţia pentru Sănătate Publică, numărul celor care sunt infectaţi, şcolile care sunt în carantină, pentru a avea un tablou general pe ţară şi pentru a informa corect opinia publică despre cele ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova”, a adăugat ministrul.

Întrebat care sunt criteriile după care se va decide plasarea unei instituţii de învăţământ în carantină, Igor Şarov susţine că în cazul în care un elev va fi testat pozitiv, întreaga clasă va fi plasată în carantină la domiciliu pentru 14 zile. În alte cazuri, instituţia de învăţământ va colabora cu Comisiile teritoriale în Sănătate Publică pentru luarea măsurilor necesare.

„Avem cazuri de îmbolnăvire a trei profesori. A fost luată decizia Comisiei teritoriale de Sănătate Publică despre închiderea acestei instituţii. Gama geografică este foarte variată, de la nord şi până la sud şi, repet, pe lângă problemele pe care noi le-am intuit, de fiecare dată apar şi alte probleme pe care încercăm să le corectăm şi să dăm răspunsuri imediate”, a menţionat Igor Şarov.

Ministrul Educaţiei precizează că instituţia pe care o conduce va depune toate eforturile pentru ca toţi actanţii procesului educaţional să fie în afara oricărui pericol.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite