Ministerul Sănătăţii propune un regulament pentru activitatea bazinelor de înot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activitatea bazinelor de înot va fi reglementată de un nou document. Ministerul Sănătăţii a elaborat proiectul unui regulament sanitar şi îl supune dezbaterilor publice pe particip.gov.md, transmite IPN.

Potrivit notei informative a regulamentului, necesitatea elaborării acestuia este condiţionată de angajamentele internaţionale asumate de Republica Moldova în domeniul sănătăţii. 

Regulamentul stabileşte normele sanitare faţă de bazinele de înot, exigenţele faţă de proiectarea, amenajarea, exploatarea, calitatea şi dezinfecţia apei. Totodată, regulamentul prezintă măsuri ce ţin de controlul pericolelor care pot apărea în apa bazinelor de înot.

În Republica Moldova sunt deschise peste 120 de bazine de înot, dintre care 44 sunt în municipiul Chişinău. Actualmente a acestea sunt supuse doar supravegherii sanitare din partea Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, fiind monitorizată periodic calitatea apei.

În cazul aprobării regulamentului, cheltuielile apărute vor fi suportate de către agenţii economici, proprietari ai bazinelor de înot. Aceştia vor trebui să-şi ajusteze afacerea la noile cerinţe. Bazinele de înot care nu vor corespunde noilor cerinţe urmează a fi reconstruite, reparate, replanificate şi reechipate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite