Mihai Balan face curăţenie la SIS. Mai mulţi angajaţi ai instituţiei au fost concediaţi pentru că „au încălcat un cumul de reguli“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi angajaţi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate au fost concediaţi de când Mihai Balan a preluat conducerea instituţiei.

„Este vorba despre mai mulţi titulari ai efectivului superior de comandă, adică oameni cu epoleţi - de la maior în sus, şefi de direcţii generale - persoane care nu s-au isprăvit cu numărul mare de subalterni şi atribuţiile funcţionale care le-au avut dânşii conform fişelor de post“, a precizat Vladimir Ghileţchi, purtătorul de cuvânt al Directorului SIS.

Din funcţii au fost excluşi şi conducătorii subunităţilor teritoriale Cahul, Edineţ şi Hânceşti.

„Cei eliberaţi din funcţii au încălcat un cumul de reguli pe care nu le putem face publice, pentru moment. Ulterior vom oferi şi cauzele, şi motivele, şi consecinţele. Ceea ce a constatat Mihai Balan atunci când a preluat conducerea instituţiei a fost lipsa unui management la nivelul aparatului SIS, cât şi a unor subdiviziuni teritoriale“, a mai spus Vladimir Ghileţchi.

Purtătorul de cuvânt al lui Mihai Balan susţine că directorul SIS nu se grăbeşte să numească alte persoane în funcţiile rămase vacante. „Urmează un proces de identificare a potenţialilor candidaţi care vor trece un concurs pe interior. Este vorba despre o nouă metodologie de identificare a persoanelor în funcţii-cheie“, a mai adăugat Vladimir Ghileţchi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite