Măsuri de reabilitare pentru copiii care vagabondează în Chişinău
0Un serviciu de intervenţie în cazul copiilor în situaţie de risc este necesar nu doar pentru municipiu, ci la nivel republican. Este necesar plasamentul în centre din ţară a copiilor luaţi din stradă, unde cu aceştia ar putea lucra mai multă vreme specialiştii.
Sugestia a fost făcută de Rodica Terehovschi, şef interimar al Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului la o şedinţă la care s-a discutat despre copiii care locuiesc în clădirile părăsite din Chişinău. O asemenea soluţie ar fi mult mai bună, susţine specialista, deoarece în plasamentul de urgenţă din municipiu minorii se pot afla doar 72 de ore, după care pleacă în direcţii necunoscute, ca mai apoi să fie din nou depistaţi în stradă, transmite IPN.
Reprezentanţii Poliţiei municipale au subliniat că există 15 copii în municipiu identificaţi şi predaţi repetat autorităţilor tutelare locale, însă de multe ori aceşti copii revin în stradă, iar măsurile întreprinse de autorităţi sunt insuficiente.
Copiii străzii comit infracţiuni, însă nu pot fi traşi la răspundere penală sau contravenţională, dar nici la măsuri de constrângere în sens educativ, deoarece sunt sub vârsta răspunderii penale. Solicitarea oamenilor legii este să fie creat un grup de lucru la nivelul autorităţilor, care să vină cu iniţiative pentru a schimba situaţia din acest domeniu.
Avocatul poporului pentru protecţia drepturilor copilului, Maia Bănărescu, a spus că aceşti copii „sunt victime ale societăţi noastre şi este important să vedem ce oferă statul şi ce le oferim noi”. „Accentul trebuie pus foarte clar pe momentul de prevenire, pentru că cei din stradă sunt copii ce părăsesc domiciliul fiindcă acolo se consumă alcool sau este violenţă”, a menţionat Maia Bănărescu. Ombudsmanul s-a referit la lipsa programelor atractive pentru copii la nivel local, ca urmare, aceşti copii îşi creează cercuri de interese în stradă şi nu mai doresc să revină în familie. De cele mai multe ori, aceştia se adăpostesc în blocurile părăsite din capitală.
În prima jumătate a acestui an, au fost depistaţi circa 400 de copii care vagabondează. Cifra este constantă susţin autorităţile.