Luciditate sau indiferenţă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ODIP
FOTO ODIP

Într-o intervenţie recentă, la o reuniune oarecare, ambasadorul Moldovei în România, ES Mihai Gribincea, a făcut câteva afirmaţii lucide cu privire la relaţiile dintre România şi Moldova, în contextul apropiatei aniversări a 100 de ani de la Marea Unire.

Ambasadorul a spus, mai întâi, că, oricât am fi de înfierbântaţi la cap, nu e bine să uităm că, în 2016, condiţiile interne şi internaţionale sunt complet diferite de cele din 1918. Atât în România, cât şi peste Prut, s-au schimbat foarte multe, la capitolele politic, economic, social, demografic şi cultural. Cele aproape cinci decenii de ocupaţie sovietică au lăsat în Basarabia urme de neşters, de la frontiere la structura demografică.

ES Mihai Gribincea a mai adăugat, cu o evidentă fineţe, că Republica Moldova în 2016 nu mai este Basarabia din 1918, nici ca frontiere, nici ca situaţie internaţională. Şi ne-a prevenit că, deocamdată, la Chişinău nimeni nu e pregătit să renunţe la Transnistria şi nici la cei 25 de ani de independenţă, care au creat o oligarhie de stat deloc dispusă să renunţe la privilegii. Aşa este. Asta ştim şi noi. Asta scriu şi eu, cu toată modestia, aici.

Problema este, însă, că această analiză lucidă nu poartă cu ea nicio soluţie. Nicio propunere de schimbare de orizont. Basarabia de azi, deşi nu mai este cea de la 1918, are, în fond, aceleaşi necesităţi: 1) de dezvoltare, întrucât sărăcia actuală este inacceptabilă şi poate duce la catastrofă, inclusiv umanitară, şi 2) identitare, întrucât basarabenii sunt la capătul a cinci decenii în care au fost supuşi unei denaţionalizări sălbatice, cu nimic mai prejos decât cea din secolul de dominaţie ţaristă. Cum facem să răspundem acestor necesităţi? Unde găseşte actuala conducere a Republicii Moldova resursele necesare dezvoltării?

Noi, dincoace de Prut, nu le-am găsit decât în Uniunea Europeană. Şi se poate spune orice despre România din 2016, dar nu că este tot cea din 2006. Ceva s-a schimbat fundamental, chiar dacă încă suntem departe de a beneficia de toate avantajele integrării. Mai avem încă multe resurse de dezvoltare pe care nu le-am accesat suficient, în mare parte din cauza noastră. Dar e clar că suntem bine aşezaţi din punctul de vedere al necesităţilor noastre.

Or, din păcate, actuala oligarhie a Republicii Moldova se pare că nu doreşte, de fapt, să urmeze acest drum. Nu ar fi nici o problemă, dacă un alt drum ar putea să asigure acoperirea celor două necesităţi de mai sus. Din păcate, noi ştim deja, aici, în România, că un alt drum nu există. Chiar dacă în spaţiul ex-sovietic s-ar găsi resurse suficiente pentru dezvoltarea economică (şi) a Republicii Moldova (ceea ce e iluzoriu), costul unei asemenea opţiuni, în termenii necesităţilor identitare, e uriaş. Iar oligarhia de la Chişinău nu vrea să-l plătească nici pe acesta, de fapt. În cea mai bună limbă română, ei vorbesc despre „statalitate” şi „limba moldovenească”, adică despre o imposibilă dezvoltare pe cont propriu. După care petrec, la pitorescul restaurant „La taifas”, cântând „Radu mamii, Radule”, care e din Muntenia...

Luciditate... sau doar indiferenţă faţă de soarta celor mulţi?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite