La nici o lună de la cazul din Leova, un alt copil a ajuns la spital bătut de tatăl său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul este în stare gravă la spital. FOTO Arhivă
Copilul este în stare gravă la spital. FOTO Arhivă

Băiatul, care nu are împliniţi nici doi ani, este în stare gravă la spital. S-a întâmplat în satul Malcoci, raionul Ialoveni

Copilul a ajuns în secţia reanimare a Centrului Mamei şi Copilului din Chişinău pe 24 februarie, iar acum este în secţia neurochirurgie, anunţă Info-Prim Neo.

Părintele era beat când şi-a bătut copilul. Potrivit ministerului de interne, spre seară bărbatul a fost găsit spânzurat în casă.

Bărbatul avea întocmit dosar penal pentru violenţă în familie. Primarul satului Malcoci, Zinaida Ermurache susţine că între cei doi soţi relaţiile erau ostile de mai multă vreme. Solicitat de Info-Prim Neo, medicul neurochirurg Anatolie Litovcenco, de la Centrul Mamei şi Copilului, a spus că starea copilului este grav medie. Băiatul a fost internat iniţial în secţia reanimare pentru că era plin de vânătăi, medicii suspectând contuzii ale organelor interne. Analizele au confirmat însă doar comoţie cranio-cerebrală. Estimativ copilul va rămâne la spital în jur de cinci zile. 

Acesta este al doilea caz, în mai puţin de o lună, când un părinte îşi bate violent copilul. La începutul lunii februarie, o fetiţă de cinci ani din Leova, bătută cu cruzime de tatăl său, a murit la spital după câteva zile în care s-a aflat în comă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite