Instituţiile publice de importanţă socială din Moldova vor activa în zilele de 28, 29 şi 30 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instituţiile care prestează servicii de interes public, dar şi cele care au un program de lucru neîntrerupt vor activa în regim obişnuit în perioada minivacanţei cu ocazia sărbătorilor naţionale. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de prim-ministrul Pavel Filip, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

Astfel, pe 28, 29 şi 30 august curent instituţiile publice din sistemul de sănătate vor lucra după orarul obişnuit. De asemenea, cetăţenii vor putea beneficia în aceste zile de serviciile Centrelor Multifuncţionale şi ale subdiviziunilor teritoriale ale Agenţiei Servicii Publice.

Ministerul Afacerilor Interne va întreprinde acţiunile necesare pentru menţinerea ordinii publice şi a siguranţei traficului rutier. Poliţia de Frontieră va asigura traversarea rapidă a frontierei de stat, iar Serviciul Vamal va asigura efectuarea operativă a controlului în vamă. În regim neîntrerupt va funcţiona şi transportul public.

Guvernul a declarat zilele de 28, 29 şi 30 august zile de odihnă, cu recuperare în sâmbetele de 8 septembrie, 29 septembrie şi 20 octombrie. Astfel, cu sâmbătă şi duminică, şi cu 27 şi 31 august, care sunt zile de sărbătoare nelucrătoare, bugetarii vor avea o vacanţă de nouă zile, de pe 25 august până pe 2 septembrie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite