Ilan Shor a fost reţinut pentru 72 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilan Shor a fost reţinut
Ilan Shor a fost reţinut

Ilan Shor a fost reţinut pentru 72 de ore, fiind suspectat de fraudă bancară, escrocherie în proporţie deosebit de mare şi spălare de bani, transmite IPN.

Acuzatoarea de stat, Adriana Beţişor, a menţionat că este vorba despre credite neperformante în proporţii deosebit de mari acordate de Banca de Economii în anul 2014. Potrivit ei, procurorii au primit analize financiare economice de la instituţiile similare de peste hotare şi acestea au servit drept motiv pentru aplicarea măsurii preventive.

Acuzatoarea susţine că în scurt timp Procuratura va depune un demers la Judecătoria Buiucani prin care va solicita aplicarea arestului preventiv de 30 de zile faţă de IlanŞor.

Avocaţii lui Ilan Shor consideră ilegale şi nefondate acţiunile Procuraturii. „Nu au fost prezentate dovezi noi care ar proba vina lui Ilan Shor, în special pe acele episoade pe care a fost reţinut astăzi. Considerăm că Procuratura nu trebuie să se conducă de lozinci pe care unii le formulează activ în ultima vreme, dar de lege, fapte şi dovezi, ceea ce nu am văzut astăzi, din păcate”, a afirmat unul dintre avocaţi.

Avocaţii menţionează că Ilan Shor a conlucrat activ cu organul de urmărire penală şi a oferit toate declaraţiile necesare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite