Guvernatorul şi prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei şi-au anunţat demisia. „Mi se spunea prin interpuşi să o las mai moale cu BEM”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul şi prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu şi Marin Moloşag, şi-au anunţat astăzi demisia. Dorin Drăguţanu a precizat că cererea de demisie a fost deja prezentată spicherului Andrian Candu.

Drăguţanu a criticat în cadrul unei conferinţe de presă declaraţiile politicienilor cu privire la acţiunile Băncii Naţionale a Moldovei din ultimii ani, care ar fi dus la criza din sectorul financiar-bancar.

Potrivit guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, demisia vine ca urmare a presiunilor şi atacurilor politicienilor asupra sa şi asupra instituţiei pe care o conduce. Dorin Drăguţanu s-a arătat indignat de faptul că premeriul Valeriu Streleţ  a transmis „mesaje prin intermediul presei ca să menţină cursul leului până la venirea FMI în timp ce tot prim-ministrul este cel care a spus că dolarul ar putea ajunge la 40 de lei”.

Guvernatorul BNM susţine că astfel premierul a creat confuzii în societate. Dorin Drăguţanu susţine că a fost mirat de faptul că Valeriu Streleţ a afirmat că preţul cerut de Kroll pentru a continua investigaţiile în cazul BEM este prea mare, deşi negcoierile nu s-au finalizat. El a calificat astfel de declaraţii nechibzuite şi manipulatorii. Astfel, Drăguţanu consideră că politicienii nu doresc realizarea celei de-a doua faze a investigaţiei anume din cauza că s-ar depista dovezi privind implicarea lor în „jaful secolului”. „Atacurile vin în special din partea partidului care a deţinut portofoliul Ministerului Finanţelor timp de mai mulţi ani şi care a avut direct responsabilitatea privind administrarea Băncii de Economii. Interesant este că aceste atacuri vin după ce în ultima perioadă au apărut în spaţiul public mai multe detalii privind modul cum au avut loc fraudele de la BEM”, a precizat Dorin Drăguţanu.

Guvernatorul susţine că s-a creat percepţia că miliardul a fost furat în 2013-2014 sau chiar în noiembrie 2014, deşi BEM a fost furată şi în perioada când statul deţinea pachetul majoritar de acţiuni. Dorin Drăguţanu a mai menţionat că ar exista dovezi clare că BNM a încercat să împiedice fraudele de la BEM. „Mi se transmitea prin interpuşi să o las mai moale cu BEM. Interesele care stau acum la împiedicarea realizării celei de-a doua etape a investigării fraudelor bancare au stat şi la baza cedării BEM. Când oficiali de prim rang transmit mesaje prin presă este riscant şi periculos”, a mai spus guvernatorul. 

Dorin Drăguţanu a declarat că alături de prim-viceguvernaroul Marin Moloşag va asigura interimatul, realizând negocierile cu FMI sau Kroll.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite