În spatele pereţilor groşi ai penitenciarului de pe strada Bernardazzi, libertatea e un lucru scump: doar o oră pe zi, sub atenta supraveghere a gardienilor. Lumina soarelui pătrunde rar aici, prin ferestrele cu gratii duble şi pereţii groşi de-un metru. Pentru gardieni, ziua începe de la 7 dimineaţa, cu o cafea tare. Pentru deţinuţi începe o oră mai târziu, cu un control la sânge.

Timp de o zi am fost paznic de închisoare. Am fost pus rapid în temă, de noii colegi. Prima regulă este să vorbeşti frumos cu deţinuţii. A doua e să intri în zona lor doar îmbrăcat în uniforma militară.

„Chiar săptămâna trecută a venit un medic la noi. Era îmbrăcat civil. A fost de-ajuns să rămână neînsoţit pentru o clipă ca să fie închis într-una din celule. A bătut în uşă, a strigat, dar degeaba. Abia după 20 de minute a fost scos de-acolo“, îmi povesteşte glumind un gardian.

Pază strictă

Programul de lucru începe cu raportul zilei precedente. Aflu cu ocazia asta că unul dintre cei doi tineri luaţi pe sus de mascaţi la finele lunii mai, după ce furaseră peste 1 milion de lei din bancomate, a încercat să mituiască un paznic, cu 50 de euro. Urmează apelul condamnaţilor. Fiecare celulă e deschisă, iar cei dinăuntru sunt număraţi.

Cu ochii lipiţi de somn, îmbrăcaţi sumar şi tatuaţi din cap până în picioare, deţinuţii sunt scoşi în coloană pe coridor. Câţiva refuză vehement să se dea jos din pat. Alţii se supun în linişte. În felul acesta, personalul de serviciu se asigură că n-au avut loc evadări peste noapte.

În celula celor aflaţi în greva foamei, am avut parte de prima surpriză: un condamnat şi-a cusut gura, în semn de protest faţă de condiţiile în care stă. Prin aţa neagră cu care şi-a străpuns buzele trage cu sete dintr-o ţigară. Una din multele fumate o noapte întreagă. „Probabil a găsit o bucată de sârmă pe care a ars-o la un cap şi în felul ăsta şi-a cusut gura. E de vreo lună şi ceva la noi, pentru furt. Urmează să fie judecat“, îmi explică unul dintre noii mei colegi.

„Tăria“ de la miezul nopţii

La vreo oră, gardierii intră cu controlul tehnic. Înarmaţi cu ciocanul din lemn masiv, botezat „Morfin“ şi o rangă de oţel, ei verifică fiecare cotlon al celulelor. „Deţinuţii sapă-n perete cu o furculiţă, până fac o gaură suficient de mare cât să-şi ascundă anumite obiecte mici, interzise. Le pun într-o pungă şi astupă gaura cu pastă de dinţi întărită“, spune un alt gardian.

 
Foto

Alţii, mai ingenioşi, îşi transformă celulele în adevărate distilerii. „Păstrează pâinea de la masă şi o pun într-o pungă, să fiarbă drojdia din ea, cu zahăr şi apă. În felul ăsta fac un fel de bragă cu aproape 10% alcool, pe care o beau. În jumătate de zi e gata“, povesteşte acelaşi angajat. În nici o oră, paznicii izolatorului au găsit aproape cinci kilograme de pâine pusă la „dospit“, un toc de stilou cu cameră video încorporată şi vreo zece metri de sfoară pe care deţinuţii o leagă de gratii şi-şi transmit tot felul de lucruri de la o celulă în alta.

Camerunezul de la Soroca

Într-un alt corp al izolatorului de urmărire penală din centrul Capitalei sunt închişi foştii funcţionari. Printre ei, într-o celulă cu patru paturi, televizor LCD, DVD-player şi o consolă de jocuri video, l-am întâlnit pe Simon. Camerunezul în vârstă de 27 de ani a fost închis pentru fraudă, împreună cu trei poliţişti condamnaţi din acelaşi motiv. Ştie câteva cuvinte în română, însă când îl întrebi de unde a venit, răspunde mândru că-i din Soroca. „Dimineaţa îl învăţăm româneşte, iar la amiază, de la ora 15.00, ne predă el engleza“, afirmă Vitalie, unul dintre colegii de celulă.

Ordinea din celulele femeilor

Separat, cu pereţi înalţi din beton acoperiţi de sârmă ghimpată, între depozitul de lemne al închisorii şi încăperile în care sunt controlate bagajele, se află blocul unde-s închise femeile condamnate. 78 de suflete izolate în 11 celule, reţinute pentru trafic de carne vie, prostituţie, falsuri şi omoruri. Paturile sunt mai moi, iar ordinea-i mai sfântă în camere. În rest, acelaşi regim strict de detenţie.

1.092 este numărul total al deţinuţilor din Penitenciarul nr. 13, dintre care 78 sunt femei, 24 - minori, iar trei - închişi pe viaţă

Zinaida, o femeie de 44 de ani, umblă prin celulă în sandalele ei cu toc. Înainte de a ajunge după gratii, a lucrat casieriţă într-o bancă. Vorbeşte rar şi apăsat, în timp ce ne arată colţul ei de celulă, cu hainele perfect aranjate şi cărţile puse în ordine, pe dulăpiorul de la capul patului. „Am fost închisă pentru evaziune fiscală. Am aproape doi ani de când stau aici şi mă mai aşteaptă încă pe-atât. Sper să-mi fie redusă pedeapsa, pentru bună purtare“, ne destăinuie ea.

Închisă la doar 14 ani

Olga, o blondină mignonă de 25 de ani, e preferata gardienilor. Glumeşte cu ei, se oferă să-i servească cu câte un ceai sau o cafea şi spală prin birourile angajaţilor. Cu un an a lucrat ca manager al unui restaurant din Capitală. Acum îşi ispăşeşte pedeapsa pentru fals în acte. Apoi unul dintre noii mei colegi îmi arată una dintre fetele mai tinere, care stătea retrasă într-un colţ. „Este cea mai tânără dintre toţi deţinuţii. Are vreo 14 ani şi e cercetată pentru omor“, îmi şopteşte acesta.

Chiar dacă o parte dintre deţinuţi se pot plimba în voie în perimetrul delimitat de pereţii groşi şi gardul electrificat, singurul lor contact cu lumea exterioară este prin imaginile transmise la televizor. Până şi pachetele primite de la rude sunt verificate minuţios, într-o cameră cu gratii. Cafeaua e turnată în pungi transparente, cutiile cu alimente sunt desfăcute minuţios, iar ţigările sunt verificate bucată cu bucată. Unii riscă şi trimit tot felul de droguri prin ele. Gardienii le pun la dosar. Iar pedepsele celor dinăuntru devin tot mai apăsătoare.

Puşcărie veche de 180 de ani

Penitenciarul numărul 13 a fost proiectat în 1834 de arhitectul italian G. Torricelli, pe locul unei mici puşcării care fusese deschisă în 1812. În secolul al XIX-lea, deţinuţii care intrau în această închisoare puteau merge într-o mică biserică, unde li se dădea voie să-şi facă ultima spovedanie, înainte de execuţie.

Acum, din vechea închisoare au mai rămas doar turnurile de veghe ale gardienilor. În perioada sovietică, aici ajungeau toţi suspecţii cercetaţi în stare de arest, după care erau trimişi în Ucraina şi-n Rusia.