Funcţionarii din Moldova vor fi obligaţi să raporteze actele de corupţie. Cum vor fi sancţionaţi cei care vor tăcea
0
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a elaborat un proiect de lege care obligă anumite categorii de persoane să raporteze actele de corupţie pe care le văd la locul de muncă. Proiectul de lege prevede pedepse disciplinare şi penale.
UPDATE 15:25 Guvernul Streleţ a aprobat proiectul de lege.
Potrivit proiectului, cei care au văzut acte de corupţie, acte conexe celor de corupţie şi a faptelor de comportament corupţional în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu sunt obligaţi să comunice Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) despre acestea în scris sau verbal în termen de până la trei zile lucrătoare. Documentul se referă la persoanele care exercită funcţii publice, funcţii de conducere în partide, organizaţii social-politice şi întreprinderi de stat, precum şi persoane din cabinetul acestora. Totodată, sunt vizate şi alte persoane care prestează servicii publice cum ar fi notarii publici, avocaţii, executorii judecătoreşti, administratorii autorizaţi, experţii judiciari privaţi, mediatorii, traducătorii sau interpreţii.
CNA va fi obligat să examineze şi comunice în scris rezultatele procesării informaţiei din raport persoanei care a comunicat actele de corupţie. În acelaşi timp, organele statului şi în special cele de drept vor fi obligate să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal în procesul de examinare a informaţiei din raport şi să întreprindă alte măsuri de protecţie faţă de cel care a anunţat despre faptele de corupţie.
Totuşi, deşi în nota informativă a proiectului de lege se menţionează că scopul de bază a acestuia este lupta împotriva corupţiei, în texul proiectului se menţionează că dacă persoana nu comunică despre actul de corupţie la care a fost martor, atunci aceasta este trasă la răspundere disciplinară, în timp ce pentru raportarea unor informaţii false pedeapsa este penală.
Viceministrul Justiţiei Nicolae Eşanu precizează în Nota informativă că a fost depus şi un amendament la lege care prevede atragerea persoanei care nu raportează actele de corupţie şi la răspunderea civilă.
Proiectul de lege a fost discutat, astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern.