FOTO Cât ne costă masa de Paşte, în Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă vrei să-ţi delectezi mesenii de Paşte cu o friptură de miel sau de porc, ori cu nişte aperitive din muşchiuleţ, pregăteşte-te să faci faţă preţurilor cu adaos comercial de sărbătoare.

Să-ţi faci aprovizionarea cu cele necesare pentru masa de Paşti, în Săptămâna Patimilor, e o aventură irezistibilă. Ca să nu te sperii prea tare de preţurile din piaţă, reporterii „Adevărul“ au cutreierat înaintea ta furnicarul dintre tarabe cu miei jupuiţi, precupeţe de trotuar şi vânzători ambulanţi care, acum în ajun de Paşte, îţi vând orice. La suprapreţ, evident.

Un kilogram de miel pentru un borş cu gust de sărbătoare şi fripturile de după costă între 80 şi 85 de lei, în halele din Piaţa Centrală. Dacă negociezi la sânge cu vânzătorii de trotuar din jurul pieţii, poţi lua un cârlan de vreo 4-5 kilograme chiar şi cu 65 de lei/kg, însă nu-ţi garantăm că animalul sacrificat după buchia tradiţiei e ştampilat şi bun de fript.

În piaţa de pe strada Ion Creangă, din sectorul Buiucani, mieii sunt vânduţi la tarabă cu vreo 75 de lei/kg. Preţurile pentru carnea de porc pentru masa festivă variază între 50 şi 80 de lei/kg, în funcţie de muşchiuleţul dorit. Gurmanzii care apreciază nişte organe de porc fripte în mirodenii îmbietoare îşi pot găsi inimioarele şi rinichii râvniţi, cu 40 de lei/kg.

Mare atenţie la pui! E gustos când îl faci la cuptor, dar rişti să te frigă la buzunar dacă-l iei de pe marginea drumului. Aşa-zisa pasăre „de casă“ te costă între 60 şi 90 de lei, dacă iei toată găina. La supermarket, cu 35-40 de lei pe kilogram poţi găsi un piept frumos, pentru friptura festivă. Mezelurile costă şi mai scump. Un kilogram de pastramă sau de cârnăciori de porc, fără grăsime, pot ajunge şi la 190 de lei, toba saltă cântarul la 175 de lei/kg, iar cârnaţii de casă cu sânge costă vreo 90 de lei/kg. Cu 60 de lei poţi lua cel mult un kilogram de kaiser.

Brânza bună, doar pentru portofelele pline

La capitolul lactate, cea mai ieftină alternativă e să iei un calup de brânză amestecată de vacă şi oi, cu 50 de lei/kg. Caşurile de la ţărani ajung pe la 70-80 de lei, în funcţie de cum te înţelegi cu vânzătoarea şi cât de mult deguşti de la taraba ei.

„Am venit să fac cumpărăturile pentru masa de Paşte, dar nu prea ştiu ce să iau, fiindcă e totul foarte scump. Sper să mă încadrez, cu totul, în 1.500 de lei“, spune Vica Accebaş, o femeie care apucase să cumpere câteva fire de ceapă din Piaţa Centrală. „Anul acesta nu mai luăm miel. E mult prea scump pentru posibilităţile noastre. Vom face o friptură de găină, luăm nişte brânză, salată, vopsim ouăle şi cam atât“, susţine şi Nicolae Balan, pensionar.

Cu verdeţurile ai şansa să scapi ceva mai ieftin, dacă nu te-arunci la castraveţi, ardei şi roşii, care stau pe tarabe cu câte 40-45 de lei/kg. Astfel, o legătură cu câteva foi de salată e undeva vreo 5 lei, o legătură sănătoasă de usturoi verde ajunge pe la 10 lei, iar ceapa nu sare de 7 lei. „Până acum n-am vândut mai mult de câteva kilograme de ceapă verde şi de roşii. Dar spre sfârşitul săptămânii sigur am să dau toată marfa“, ne-a spus o vânzătoare care insista că tot ce vinde e din gospodăria proprie, din satul Bâc, de lângă Chişinău.

Cât ne costă pasca şi ouăle de Paşte

Am găsit cele mai ieftine ouă pe tarabele de pe strada Mitropolit Varlaam, în porţiunea cuprinsă între străzile Tighina şi Armenească: pentru o pungă cu 10 ouă plăteşti 10 lei. Dacă vrei să fie de ţară, aceleaşi 10 ouă costă dublu. Cea mai ieftină pască e de 15 lei şi găseşti din belşug în Piaţa Centrală. Ai de unde alege: cu brânză dulce, cu mac, cu stafide, cacao, sau cu vişine. Una de mărime decentă ajunge pe la vreo 30-40 de lei, iar cele mari, cât să le împarţi cu toată familia, ajung la 80 de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite