FOTO În aşteptarea noului an. Bucurie pentru soldaţii de pe Nistru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţiile Republicii Moldova, Federaţiei Ruse, Ucrainei, OSCE şi ale regiunii transnistrene din cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC) au vizitat ieri, 30 decembrie, patru posturi mixte de pacificatori din Bender, Varniţa şi satul Gura Bâcului. Oficialii au oferit cadouri militarilor care supraveghează Zona de Securitate.

Fiecăreia dintre delegaţii i-a revenit câte un post de pacificatori pentru înmânarea coletelor. De regulă, în cadrul reuniunilor săptămânale ale CUC, care au loc în oraşul Bender, dăinuieşte o atmosferă tensionantă, din cauza discuţiilor belicoase ce au loc între delegaţiile Republicii Moldova şi Transnistriei. Aici, la postul comun numărul trei, format din pacificatori ruşi şi moldoveni, care se află la intrarea în Bender, delegaţiile adoptă un aer mult mai degajat: membrii CUC îşi strâng mâinile călduros, unii chiar se cuprind, glumesc şi-şi urează reciproc sărbători fericite.

Bomboane şi Kalaşnikov

După salutările de rigoare, delegaţiile sunt invitate să asiste la predarea darurilor. Prima care oferă cadouri este delegaţia Federaţiei Ruse. Un militar înalt cu steagul Federaţiei Ruse pe umăr îi aliniază pe cei câţiva colegi care sunt prezenţi la post, apoi raporteză membrului delegaţiei ruse: „Ostaşii sunt gata pentru primirea cadurilor!”. 

Delagatul rus Evgheni Vereşceaga salută ostaşii, le doreşte „La mulţi ani!” şi sănătate familiilor lor. Membrii delegaţiei ruse înmânează ostaşilor cadourile: cutii ornamentale cu bomboane Bucuria. Bărbaţii înalţi, cu automatul Kalaşnikov la spate, cu feţe de ostaşi serioşi aflaţi la serviciu în numele păcii, ţin în mâini nişte cutii strălucitoare cu bomboane Bucuria, care se dăruiesc de obicei copiilor de la grădiniţe şi gimnazii. Dintr-un megafon din apropiere răsună o melodie de Crăciun, prin care s-a dorit, probabil, să se confere o atmosferă de sărbătoare evenimentului. Pe un brăduţ îndoit, ce se află în apropiere de post, flutură o panglică strălucitoare şi se leagănă câteva globuri colorate. Ostaşii s-au pregătit de sărbători!

image

Fără interviuri

Militarii de la celelalte posturi au avut mai mult noroc. Delegaţia OSCE a oferit pungi mari cu omuleţi de zăpadă desenaţi pe ele. Mărimea pungilor denotă un conţinut mai generos decât bomboanele Bucuria dăruite de oficialii ruşi. Iar delegaţia moldovenească a dăruit bomboane, seturi cosmetice pentru bărbaţi şi calendare de perete pe care este imprimată o poză de grup a delegaţiei moldoveneşti la CUC.

image


Încercările de a discuta cu pacificatorii ruşi nu prea au dat roade. Aceştia au un ordin clar: „Niciun interviu!”. „Este foarte plăcut să primim cadouri de Anul Nou...”, începe să ne spună unul dintre pacificatorii ruşi. Imediat însă intervine un alt ostaş care îi spune „Dima, Dima, nu trebuie să oferi interviu, mergi la post!”. L-am rugat pe colonelul Valerii Blijenskii, comandantul contingentului Forţelor Pacificatoare ale Federaţiei Ruse, să ne permită să le punem militarilor două întrebări, dar am primit drept răspuns un „Nu” categoric. Comandanţii ne asigură că militarii îşi duc serviciul de pacificatori în condiţii bune, au lemne şi cărbune cu care se încălzesc în vagoanele de la posturi.

Pacificatorul rus, cel mai bine plătit

image


Militarii ruşi sunt cel mai bine plătiţi dintre toţi pacificatorii - un simplu ostaş poate fi remunerat cu 1.200 de dolari pe lună, un ofiţer poate avea şi 3.000 de dolari. Însă din cauza devalorizării rublei ruseşti (ostaşii ruşi sunt remuneraţi în valuta naţională a Rusiei), veniturile acestora, practic, s-au înjumătăţit. Mai mult, băncile din Transnistria refuză să schimbe rubla rusească, militarii ruşi fiind nevoiţi să meargă la Anenii Noi sau la Chişinău pentru a schimba banii. Salariul ostaşilor moldoveni începe de la 5.000 de lei.

Eugen este un pacificator din cadrul Forţelor Armate ale Republicii Moldova din decembrie 2013. El activează la Postul trilateral nr. 11, din care fac parte doi ostaşi moldoveni, doi transnistreni şi trei ruşi. „Sunt de serviciu trei zile, iar trei zile stau în unitate. Condiţiile sunt bune, avem sobă şi ne este cald. Cu băieţii ruşi şi transnistreni avem relaţii foarte bune”, ne spune succint, în stil milităresc, tânărul de 23 de ani. Întrebat de ce a ales să devină militar pe contract, acesta a răspuns ferm: „Pentru că sunt patriot!”.

În Zona de Securitate sunt amplasate 15 posturi de pacificatori. Ostaşii de la toate posturile vor primi cadouri de Revelion.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite