Provocările la adresa securităţii Republicii Moldova, analizate de experţii NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Republica Moldova colaboreaza cu NATO. FOTO: Adevarul
Republica Moldova colaboreaza cu NATO. FOTO: Adevarul

Un grup de experţi NATO vor analiza riscurile şi ameninţările cu caracter militar la adresa securităţii Republicii Moldova. Experţii NATO efectuează, în perioada 10-13 noiembrie, o vizită de lucru la Ministerul Apărării, în contextul implementării Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare a Republicii Moldova (Defence Capacity Building Initiative – DCBI).

Experţii, împreună cu reprezentanţii Ministerului Apărării, vor analiza progresele înregistrate în ajustarea cadrului strategic legislativ şi a Strategiei Securităţii Naţionale. Discuţiile se vor axa pe revizuirea şi definitivarea riscurilor şi ameninţărilor cu caracter militar la adresa securităţii Republicii Moldova, formatului Strategiei Naţionale de Apărare, precum şi a domeniului de comunicare strategică.

Şeful grupului de experţi NATO, Andrew Cullen, a declarat că angajamentul NATO se reflectă în numărul şi calitatea experţi care participă la realizarea analizei. „Avem experţi de nivel foarte înalt din SUA, Regatul Unit, Germania, Turcia, România, dar şi din ţări partenere cum ar fi Suedia, Georgia şi Elveţia. Activitatea noastră la Ministerul Apărării este esenţială, având scopul de a oferi consiliere şi asistenţă, de a ajuta autorităţile Republicii Moldova în reformarea Forţelor Armate.”, a menţionat Andrew Cullen, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării.

Republica Moldova a fost invitată de către Alianţa Nord-Atlantică să adere la iniţiativa „DCB” în septembrie 2014. Iniţiativa respectivă prevede asistenţă privind analizarea capacităţilor curente de apărare a Republicii Moldova şi identificarea domeniilor care trebuie dezvoltate. Ulterior, în luna iunie 2015, la Bruxelles, miniştrii apărării ai ţărilor membre ale NATO au aprobat pachetul de asistenţă „Consolidarea capacităţilor de apărare pentru Republica Moldova”.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite