Expediţie magică în Laponia. Trei bărbaţi vor colecta scrisorile copiilor din Moldova adresate lui Moş Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moş Crăciun din Laponia cu scrisorile primite de la copiii din Republica Moldova. FOTO: www.piataauto.md
Moş Crăciun din Laponia cu scrisorile primite de la copiii din Republica Moldova. FOTO: www.piataauto.md

Aventurierii modoveni Ilie Toma, Anatolie Untura şi Alex Berdicevschi intenţionează să colecteze scrisorile copiilor din Republica Moldova adresate lui Moş Crăciun şi să le ducă la „sediul” acestuia din Laponia, Finlanda. Cei trei bărbaţi au dat astfel startul unei expediţii magice pentru copiii din Republica Moldova.

Aceştia vor colecta scrisori şi desene pentru Moş Crăciun de la copiii din toată ţara şi le vor livra direct în Laponia, Finlanda, supranumită ţara lui Moş Crăciun. Părinţii sunt îndemnaţi să-şi inspire copiii să deseneze sau să scrie. Scrisorile pot fi redactate în limba română sau în orice limbă de circulaţie internaţională. 

Creaţiile copiilor, însoţite de adresa de domiciliu, sunt aşteptate la 27 de puncte de colectare din întreaga ţară până la 2 decembrie 2015 inclusiv. Cele 27 de puncte de colectare (zece la Chişinău şi 17 în ţară) pot fi găsite la toate magazinele Enter din Chişinău, Bălţi, Cahul, Anenii Noi, Briceni, Căuşeni, Comrat, Donduşeni, Drochia, Edineţ, Orhei, Rezina, Sângerei, Soroca, Taraclia, Ungheni, sediul BMW Moldova şi redacţia www.piataauto.md. 

Coordonatorul proiectului, Ilie Toma, spune că vor colecta scrisori şi desene de la toţi copiii, din orice oraş sau sat din Republica Moldova, indiferent de vârstă sau categorie socială. În cadrul campaniei de colectare vor merge la o casa de copii din Chişinău şi alta din oraşul Străşeni pentru a lua scrisorile şi desenele copiilor. 

Cei trei bărbaţi vor pleca spre Laponia la data de 3 decembrie 2015 la bordul a două maşini familiste. Durata expediţiei va fi de zece zile şi vor trece prin România, Ungaria, Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda până în punctul final Laponia. Din Estonia vor trece cu feribotul spre Finlanda, iar de acolo spre Laponia vor mai avea de parcurs 1000 de kilometri pe drum de iarnă, cu gheaţă, deoarece Finlanda nu prelucrează drumurile cu material antiderapant. Cei trei curajoşi se arată siguri că vor ajunge la destinaţie şi se vor întoarce cu cadouri din Laponia pentru toţi copiii ce au semnat scrisori. Din Talin, Estonia, se va alătura expediţiei şi fostul ambasador al Republicii Moldova în Estonia, Excelenţa Sa Victor Guzun. Aceştia se vor întoarce acasă la data de 13 decembrie 2015, unde vor organiza o petrecere pentru toţi copiii şi le va oferi cadourile de la Moş Crăciun. 

Ilie Toma mai precizează că Moş Crăciun cunoaşte că va primi mii de scrisori de la copiii din Moldova, deoarece acesta a fost anunţat de către organizatori. „Am vorbit cu Moş Crăciun şi l-am anunţat că venim, astfel vom avea un eveniment special de livrare a scrisorilor. Am fost anul trecut într-o încercare restrânsă şi m-am bucurat să văd drapelul Moldovei pe bradul de lângă casa lui Moş Crăciun. Anul trecut, copiii au primit răspuns la scrisori, inclusiv cei din orfelinate. Moşul primeşte în fiecare an 600.000 de scrisori din întreaga lume şi răspunde doar la 400.000 de scrisori, deoarece la celelalte nu cunoaşte adresa, motiv pentru care e foarte important ca părinţii să scrie adresa de domiciliu. Copilul se va bucura, chiar dacă va primi un raspuns prin lunile aprilie-mai. Moş Crăciun ne spunea că desene şi scrisori ca în ţara noastră, atât de profunde şi nematerialiste, nu mai primeşte de nicăieri”, susţine Ilie Toma. 

Laponia este o regiune situată în nordul Europei. Datorită peisajului unic, zona a intrat sub incidenţa UNESCO din anul 1966. Laponia se întinde pe suprafaţa a patru ţări: Norvegia, Suedia, Finlanda şi Rusia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite