Ex-preşedintele raionul Ialoveni Lilian Popescu a fost reţinut de CNA
0
Fostul preşedinte al raionului Ialoveni Lilian Popescu a fost reţinut de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie. Acesta este bănuit că ar fi pretins mită în valoare de 180.000 de euro.
Lilian Popescu este cercetat penal de către procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA într-un caz de extorcare a 180.000 de euro de la administratorul unei companii autohtone.
Funcţionarul ar fi pretins această sumă ca să favorizeze desemnarea firmei acestuia câştigătoare a licitaţiei publice pentru construcţia unui centru de simpozioane a mediului de afaceri european în satul Ruseştii Noi din raionul Ialoveni. Popescu a fost ales manager al proiectului şi, uzând de funcţia sa, ar fi reuşit să convingă membrii grupului de evaluare a ofertelor să desemneze firma în cauză învingătoare a licitaţiei. Pentru acest serviciu, funcţionarul ar fi primit 25.000 de euro, restul sumei urmând să o obţină după finalizarea lucrărilor.
CNA şi procurorii au efectuat mai multe percheziţii la domiciliul şi biroul fostului şef al Consiliului raional Ialoveni, la unii agenţi economici şi membri ai grupului care au participat la evaluarea ofertelor pentru proiectul dat. Persoanele vizate au fost citate pentru audieri la CNA.
Dacă va fi găsit vinovat, Popescu riscă până la 15 ani de închisoare.