Sasha Bognibov şi Paralela 47 vor participa la etapa naţională Eurovision 2014. Mâine este ultima zi când pot fi depuse cererile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eurovision 2014 va avea loc la Copenhaga după învingerea lui Emelie de Forest FOTO: eurovisiontv
Eurovision 2014 va avea loc la Copenhaga după învingerea lui Emelie de Forest FOTO: eurovisiontv

Mâine expiră termenul de depunere a dosarelor pentru preselecţia naţională a Eurovision 2014, iar deocamdată s-au înscris 18 cântăreţi care vor să ne reprezinte ţara la renumitul concurs muzical.

Lista va fi făcută publică după 23 ianuarie, dar surse de la Centrul Eurovision au declarat pentru IPN că în mare parte sunt nume noi. Printre candidaţii mai cunoscuţi este trupa „Paralela 47” şi interpretul Saşa Bognibov.

Conform regulamentului, concurenţii pot depune dosarele de participare până la 23 ianuarie, la Centrul Eurovision din strada Mioriţa, 1, etajul 7. La concurs pot fi înscrise piese care nu au fost lansate înainte de 1 septembrie 2013. Participanţii trebuie să fie cetăţeni ai Republicii Moldova, dar este admisă şi colaborarea cu textierii/compozitorii de peste hotare.

Selecţia concurenţilor va avea loc în trei etape – audierea internă a materialelor, după care concurenţii selectaţi vor fi invitaţi pentru audieri în format live şi finala naţională Eurovision 2014, care va fi organizată la 15 martie, precedată de două semifinale, pe 11 şi 13 martie, şi va fi difuzată în direct la posturile Moldova 1 şi Radio Moldova.

Eurovision Song Contest va avea loc la 10 mai la Copenhaga, Danemarca, după ce anul trecut concursul a fost câştigat de Emelie de Forest cu piesa „Only Teardrops“.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite