Dosarul pariurilor aranjate în tenis, trimis în judecată: Doi tenismeni moldoveni riscă până la trei ani de închisoare
0
Procuratura Anticorupţie anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a cauzei penale, în care figurează doi jucători profesionişti de tenis de câmp la nivel naţional, care împreună cu doi complici ar fi trucat rezultatele mai multor meciuri de tenis, disputate atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi peste hotarele ţării.
Amintim că cei patru au fost reţinuţi la sârşitul lunii noiembrie 2017.
Contra unor sume de bani, aceştia ar fi convins jucători de tenis să aranjeze anumite scoruri sau să aibă un anumit comportament în cadrul competiţiilor naţionale şi internaţionale de tenis de câmp.
Având rezultatele prestabilite, ei câştigau mii de euro la casele de pariuri. Procurorii au mai constat că inculpaţii ar fi acţionat în complicitate cu antrenori şi jucători de peste hotare, inclusiv din România, Ucraina şi din alte state. În cadrul urmăririi penale au fost obţinute confirmări că acest grup de persoane făcea, în permanenţă, schimb de informaţii, astfel reuşind să manipuleze zeci de evenimente sportive.
În cadrul percheziţiilor efectuate la domiciliile lor au fost ridicate carduri bancare, de pe contul cărora se făceau transferuri către casele de pariuri, telefoane mobile şi calculatoare, în care a fost găsită corespondenţa privind manipularea evenimentelor sportive de către persoane care practicau asemenea activitate peste hotarele Republicii Moldova.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii riscă amenzi penale de până la 217.500 de lei sau cel mult trei ani de închisoare. De asemenea, aceştia vor fi obligaţi să recupereze cheltuieli judiciare de 5.580 de lei.