Domnule preşedinte, Basarabia nu are nevoie de declaraţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actul Unirii de la 1918 FOTO: Adevarul
Actul Unirii de la 1918 FOTO: Adevarul

Politicienii români s-au învăţat să trateze Basarabia ca un subiect ideal, cu potenţial politic, care trebuie încărcat până la refuz cu tot felul de declaraţii împopoţonate şi ambalate de înflăcărări patriotice vibrante.

Să facem ceva concret pentru Basarabia este exclus. Spiritul nostru românesc ne spune că e josnic în fond să coborîm pe teren să muncim, să facem ceva vizibil. Noi trebuie să rămânem în sfera ideilor înalte despre Basarabia. Să o transformăm în simbol şi să discutăm despre ea prin cârciumi sau cercuri intelectuale, care mai nou consideră că "dă bine!" de la un timp să discuţi despre Basarabia.

”E un trend acum cu Republica Moldova, trebuie să profităm şi noi cumva”

Ne-am obişnuit să tratăm Basarabia mai mult ca un simbol cu potenţial de cuantificare politică în proximitatea alegerilor. Naţionaliştii care visează la Basarabia votează şi avem nevoie de voturile lor. Logica politică ne spune că acest mit al Basarabiei unificate cu România, deşi secundar ca prioritate pentru naţionaliştii români, produce nişte voturi. Politicienii sunt interesaţi cum pot stoarce cât mai multe voturi în favoarea lor. Dacă îi asculţi, toţi, vor spune că situaţia din Moldova este critică, dificilă şi că acolo lupta pentru supravieţuire este permanentă, însă dacă îi întrebi când au trecut ultima dată pe meleagurile moldove, poţi avea o supriză interesantă. Unii dintre ei n-au ajuns niciodată nici până la Galaţi. Ce să mai spunem de Chişinău, Orhei sau Bălţi.

”E un trend acum cu Republica Moldova, trebuie să profităm şi noi cumva”, mă informa respectuos un politician care se pregăteşte cu echipa lui de alegeri şi sesiza el că ar merge strecurată şi puţină ”Moldova” la alegerile locale din 5 iunie.

Organic, practic, nu ajutăm cu nimic Basarabia. Nu o cunoaştem, nu avem prieteni acolo, nu mergem des, nu citim ştiri de la Chişinău, dar vrem periodic, conform ciclurilor electorale, să ne luăm, cum se zice în popor.

Am citit ieri o declaraţie făcută de fostul preşedinte Emi Constantinescu în aula Academiei Române la aniversarea a 98 de ani de la revenirea Basarabiei la România. Am tot încercat să înţeleg raţiunea discursului.

„În ciuda faptului că nu avem o criză politică, nu avem o criză de securitate naţională, avem o profundă criză morală. (…) La acest lucru trebuie să ne gândim şi noi, şi fraţii noştri din Basarabia. Pentru că nu poţi să lupţi pentru un ideal înalt, fiind tu corupt sau compromiţându-te pe tine. Pentru că atunci se întâmplă ceva şi mai grav, compromiţi şi idealurile pentru care declari că lupţi”(…) ” De ce Basarabia este un simbol? Pentru că păstrarea limbii române şi a identităţii româneşti în Basarabia este un miracol. (…) Nicăieri nu a existat o asemenea presiune de deznaţionalizare şi de distrugere ca în Basarabia”  „De multe ori au plecat spre România din Basarabia elitele intelectuale, oamenii politici, profesorii, preoţii”(…) „Demnitatea naţională este lucrul cel mai important pe care îl poate câştiga o naţiune. (…) Ea nu este un cadou nici din partea marilor puteri, nici din partea şefului statului, a Guvernului. Demnitatea naţională este suma demnităţilor individuale”, (www.stiripesurse.ro)

Ce vă spuneam, idealuri, Basarabia simbol, demnitate naţională, identitate română! Gata am punctat la capitolul ”Basarabia” şi pe trimestrul în curs. Ne auzim la vară! Încărcătura simbolică din spatele discursului este consistentă. Atât de consistentă că dă pe afară!

”Cuvinte goale ce din coadă au să sune”, vi se pare cunosscut. Cel mai trist este faptul că această declaraţie nu are nici un impact la Chişinău. Nici măcar la mesele istoricilor...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite