Blocul „PPEM-Iurie Leancă” anunţă că nu va face alianţe cu partidele de stânga
0
Blocul Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă” anunţă că nu va purta negocieri privind crearea alianţelor cu Partidul Socialiştilor, Partidul Comuniştilor sau Partidul Nostru. O decizie în acest sens a fost luată astăzi, 16 iunie, la Consiliul politic al platformei, anunţă serviciul de presă al PPEM, citat de IPN.
Membrii Consiliului au subliniat că, după o analiză profundă a campaniei electorale pentru alegerile locale din 14 iunie, Blocul Electoral constată că deşi aceasta a fost complicată şi cu multiple încălcări, totuşi rezultatele sunt satisfăcătoare.
„Este un start foarte bun pentru o forţă politică nouă, care nu a fost încă înregistrată şi care, pe durata campaniei electorale, s-a confruntat cu presiuni enorme din partea instituţiilor statului şi a altor concurenţi electorali. Mai mulţi candidaţi de pe listele PPEM au fost intimidaţi, dar ei nu au cedat şi au mers până la capăt. În urma acestor alegeri, putem spune că am trecut un test dificil, dar cu succes”, a subliniat liderul blocului, Iurie Leancă.
Leancă a mai spus că în perioada imediat următoare va fi încheiat procesul de creare a Partidului Popular European din Moldova. În acest sens, are loc acţiunea de consolidare a structurilor teritoriale şi pregătirea pentru prezentarea actelor necesare pentru înregistrarea formaţiunii.
Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, Blocul Electoral „PPEM – Iurie Leancă” a acumulat la alegerile pentru Consiliul municipal Chişinău 11,55% voturi (6 mandate), iar în Consiliul municipal Bălţi – 4,81% (1 mandat). În consiliile săteşti şi cele orăşeneşti a obţinut 5,89% din sufragii, iar în consiliile raionale – 7,60%.