Avertizare de ninsori puternice în sudul ţării. Salvatorii recomandă prudenţă maximă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO dse.md
FOTO dse.md

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI informează că, potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în data de 23 martie curent, în intervalul orelor 14:00-22:00, se prevăd ninsori puternice în partea de sud a ţării.

Temperatura medie se va menţine scăzută cu 6-8 °C faţă de normă. În acest context, salvatorii îndeamnă cetăţenii, în această perioadă, să ţină cont de avertizările meteo şi de indicaţiile autorităţilor. 

Să nu pornească la drum, dacă nu este strict necesar, iar în caz contrar să ia rezerve de hrană, băuturi calde şi îmbrăcăminte corespunzătoare, iar bateria telefonului să fie încărcată pentru a apela după ajutor în caz de necesitate. 

Conducătorii auto sînt atenţionaţi repetat să-şi echipeze mijloacele de transport potrivit sezonului rece, iar în portbagajul maşinii să ţină lopată, nisip şi lanţuri. Mai mult, cetăţenii sînt rugaţi în aceste zile cu temperaturi scăzute, să fie prudenţi şi să respecte normele antiincendiare. 

Sobele de încălzit să fie exploatate corespunzător, la fel şi aparatele electrice de încălzit, pentru a evita producerea situaţiilor excepţionale, cu pericol pentru sănătate şi viaţă. În caz de situaţii de risc, persoanele sînt rugate să apeleze serviciile de urgenţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite