Atenţie la produsele pe care le cumpăraţi pentru masa de Paşti!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu prilejul sărbătorilor, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor vine cu o serie de recomandări care să-i ajute pe consumatori să-şi ferească masa de Paşti de produse alimentare necalitative. Prima regulă este evitarea cumpărăturilor din locuri neautorizate, unde produsele nu sunt supuse verificărilor obligatorii şi pot fi păstrate în condiţii insalubre, transmite IPN.

Carnea trebuie să fie elastică, de o culoare de la roz pal până la roşu închis, să nu fie lipicioasă, urât mirositoare, iar atunci când apeşi cu o degetul va reveni la forma iniţială. Carnea decongelată trebuie să aibă caracteristicile cărnii proaspete. Odată decongelată, trebuie preparată imediat. Peştele trebuie să fie curat, cu un strat uniform de solzi şi bronhiile roşii.

La procurarea ouălor, experţii ANSA recomandă să fie ales produsul care are coaja curată, tare, întreagă şi fără pete. Obligatoriu trebuie să fie prezentă marcarea individuală pe ou. Data indicată pe ou este data ouatului, data limită de consum nu va depăşi 28 de zile de la ouat. La spargere, albuşul nu va fi tulbure şi nu va fi amestecat cu gălbenuşul.

Când procură cozonac, consumatorii sunt sfătuiţi să aleagă produsul ferit de razele solare. Dacă cozonacul este ambalat, sub peliculă nu trebuie să fie semne de umezeală, unde se poate dezvolta mucegaiul.  

Şi vopseaua pentru ouă trebuie aleasă cu grijă. Cumpărătorul se va asigura că e vopsea alimentară, în niciun caz tipografică sau textilă, care poate prezenta pericole pentru sănătate.

Alimentele procurate trebuie păstrate conform instrucţiunilor producătorului şi nu vor fi consumate după expirarea termenului de valabilitate. 

Pentru reclamaţii consumatorii pot apela ANSA la numărul de telefon: 022-26-46-43 sau la Linia Verde: 0800800033, precum şi pe e-mail: info@ansagov.md.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite