Atacul asupra companiei GRAWE Carat continuă (P)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul centraul Grawe Carat
Sediul centraul Grawe Carat

GRAWE Carat, cel mai mare investitor european de pe piaţa de asigurări a Republicii Modova, este supusă unui atac anticoncurenţial fără precedent în istoria recentă a Republicii Moldova.

Acţiunile cu efect de cartel ale SA "Moldasig" S.A., CIA "Asito" S.A., CA "Victoria Asigurări" S.A. şi CA "Klassika Asigurări" S.A., companii membre cu drepturi depline ale Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA), au dus la retragerea ilegală a autorizaţiei de eliberare a certificatelor Carte Verde deţinută de GRAWE Carat.

Decizia BNAA a fost adoptată în absenţa reprezentanţilor GRAWE, în temeiul unor probe false, fără respectarea dreptului la apărare şi a unei proceduri legale corecte de examinare a acuzaţiilor.

În realitate, competitorii GRAWE Carat ale căror interese de afaceri sunt evidente au exclus o companie concurentă ce acoperă 12% din piaţa naţională de asigurări Carte Verde. Situaţia este cu mult mai gravă, deoarece prin acţiunile concertate ale competitorilor care au interes economic direct se urmăreşte eliminarea companiei de pe piaţa asigurărilor din Republica Moldova.

Deşi toate acuzaţiile ce ne-au fost aduse sunt nefondate, instanţa de judecată căreia ne-am adresat a refuzat suspendarea preliminară a deciziei BNAA până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Astfel, în pofida legalităţii şi temeiniciei acestei solicitări, cât şi practicii judiciare din domeniu – Judecătoria Râşcani, prin persoana preşedintelui Oleg Melniciuc, a refuzat să dispună suspendarea deciziei BNAA. În mod legitim, GRAWE Carat se adresase instanţelor de judecată, solicitând în baza probelor sau, mai curând, a lipsei de probe concludente, anularea deciziei de retragere a autorizaţiei de a elibera certificate internaţionale de asigurare Carte Verde. Datorită prejudiciilor imense pe care compania le suportă zilnic, GRAWE Carat solicitase instanţei ca, până la soluţionarea definitivă a cauzei, să dispună suspendarea executării Hotărârii BNAA din 27.09.2013.

”Din punctul nostru de vedere, decizia curţii este pur şi simplu de neînţeles şi în dezacord cu legea din perspectiva europeană a principiilor de drept. Cazul nostru este intens discutat de investitorii străini care urmăresc cu mare atenţie evoluţia situaţiei, îngrijoraţi fiind de ceea ce se poate întâmpla oricăruia dintre ei în Republica Moldova” a declarat Peter Hronovsky, membru al Consiliului de Conducere GRAWE Carat.

GRAWE Carat este extrem de îngrijorată de ineficienţa instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova şi de imposibilitatea apărării eficiente a drepturilor, intereselor şi investiţiilor în domeniul asigurărilor. Nu mai putem ignora înrăutăţirea continuă a climatului investiţional şi mediului de afaceri. În pofida declaraţiilor autorităţilor Republicii Moldova cu privire la dezideratul integrării europene, constatăm cu regret existenţa practicilor anticoncurenţiale concertate şi de discriminare selectivă a companiilor de pe piaţa naţională a asigurărilor, fie ele cu capital local sau european.

Compania GRAWE Carat consideră necesară iniţierea de urgenţă a tuturor măsurilor de rigoare pentru asigurarea unui climat investiţional sigur şi a unui mediu de afaceri corespunzător aspiraţiilor de integrare europeană a Republicii Moldova. Aceasta nu se poate face decât prin elaborarea şi adoptarea în cel mai scurt timp a unei legislaţii corespunzătoare. Numai aceasta poate fi garantul unui mediu social bazat pe echitate şi egalitate în drepturi.

Acuzaţiile aduse GRAWE Carat sunt în mod clar bazate pe argumente false şi nefondate:

1. GRAWE Carat a fost acuzată de încadrarea eronată a autovehiculelor în alte categorii decât cele reale în aproximativ 450 contracte.

GRAWE Carat a demonstrat prin analizarea fiecărui contract netemeinicia acuzaţiei: în 299 dintre aceste contracte categoria autovehiculului a fost selectată în mod automat din Registrul de Stat al Transporturilor; 67 contracte au fost încheiate pentru autovehicule înregistrate în regiunea transnistreana, unde există o altă clasificare a autovehiculelor; diferenţa de contracte sunt poliţe introduse în sistem în regim manual - datele înscrise corespund cu cele din certificatele de înmatriculare conform probelor deţinute.

Totodată, în ceea ce priveşte valoarea prejudiciului de care GRAWE Carat este acuzată, prin efectuarea unui simplu calcul matematic constatăm că celelalte companii membre ale BNAA au cauzat pierderi în valoare de cca 2.499.000 lei.

De exemplu,„Asito“ S.A. a adus un prejudiciu în valoare de 1.275.635,37, adică de peste 3 ori mai mare decât valoarea pretinsului prejudiciu creat de compania GRAWE Carat, iar „Moldasig” de 688.630,51 lei.Cu toate acestea, toţi ceilalţi autori ai prejudiciului au fost penalizaţi prin avertisment. Aceste “probe” au fost prezentate în Şedinţa Biroului de către Ruslan Petrusenco, Director BNAA. Venit la conducerea BNAA în mai 2013, Ruslan Petrusenco a demisionat în 5 noiembrie 2013. Reiese că în cele 6 luni de mandat, una dintre ”realizări” a fost excluderea GRAWE Carat de pe piaţa de Carte Verde. Dacă acesta a fost sau nu scopul mandatului său, vom afla cu siguranţă în perioada imediat următoare.

2. GRAWE Carat a fost acuzată de încheierea poliţelor de asigurare ”la brokeri şi la agenţi de asigurări persoane juridice cu comision în mărime de 35-40%”.

GRAWE Carat nu a acordat avantaje materiale necuvenite intermediarilor. Compania respinge această acuzaţie ca mincinoasă şi defăimătoare, cu atât mai mult cu cât se bazează mai ales pe o notă informativă înaintată de Alexandru Ermacov, fost salariat GRAWE Carat. Acesta a fost concediat tocmai pentru că a promis în numele companiei foloase necuvenite brokerilor şi clienţilor în scopul stimulării vânzărilor. La momentul respectiv, Ermacov şi-a recunoscut vina în scris.

În prezent, Alexandru Ermacov este angajat a companiei „Asito“ S.A., în funcţia de Şef al Departamentului Vânzări şi a acţionat în interesul „Asito“ S.A. în cadrul BNAA. De altfel, Ermacov a făcut declaraţii defăimătoare împotriva GRAWE şi în interes personal: pentru a răzbuna pedeapsa aplicată şi în încercarea absurdă de a scăpa de returnarea sumei de 245.000 MDL pe care o datorează companiei în baza contractelor de împrumut semnate.

3. Alte pretinse probe sunt declaraţiile unei persoane compromise, şi anume Agentul de Asigurare Viconsult SRL, care a susţinut că i-au fost promise beneficii suplimentare pentru intermedierea în asigurări de către GRAWE Carat prin persoana lui Alexandru Ermacov .

Menţionăm faptul că la data de 11.09.2013 GRAWE Carat a depus la Comisariatul de Poliţie a sectorului Centru din mun. Chişinău o plângere cu privire la comiterea de către factorii de decizie ai Agentului de Asigurare ”Viconsult” SRL a infracţiunilor prevăzute de art. 190 escrocheria, art. 191 delapidarea averii străine, al. 5 - acţiuni săvârşite în proporţii deosebit de mari şi alte infracţiuni.

În temeiul Contractului de mandat, Agentul de Asigurare „Viconsult“ SRL a încheiat contracte de asigurări în numele GRAWE Carat în perioada 19 aprilie 2013 – 1 iulie 2013, încasând prime de la clienţi în valoare de 604.678,36 lei, fără a fi transferate companiei Grawe Carat. În prezent, Agentul de Asigurare „Viconsult“ SRL datorează Grawe suma de 408.955,94 lei.

Pe lângă plângerea depusă la Poliţia mun. Chişinău, pe data de 29 iulie 2013 GRAWE a depus la Judecătoria sec. Centru, mun. Chişinău o cerere de chemare în judecată cu privire la încasarea de la Agentul de Asigurare „Viconsult“ SRL a datoriei.

Considerăm că declaraţiile Agentului de Asigurare ”Viconsult” SRL sunt făcute cu scopul de a evita răspunderea pentru infracţiunile comise şi neachitarea datoriilor acumulate faţă de GRAWE.

În acest context, membrii cu drepturi depline ai BNAA nu puteau administra declaraţiile „Viconsult“ SRL în calitate de probe fără o verificare minuţioasă şi fără a consulta poziţia GRAWE cu privire la acest subiect. Evident că BNAA, în procedura defectuoasă care a desfăşurat-o nu a luat în consideraţie aceste circumstanţe extrem de importante pentru examinarea justă a acuzaţiilor defăimătoare şi neîntemeiate.

Întreaga situaţie prezentată este cu atât mai gravă cu cât survine pe fondul eforturilor pe care Republica Moldova le face pentru integrarea în Uniunea Europeană. Declaraţiile oficiale de aliniere la politicile democratice şi la legislaţia comunitară sunt contrazise în mod frecvent de practica economică şi de justiţia moldovenească. Acestea au creat un climat nesigur, în care agenţii economici nu se pot dezvolta, în lipsa unei perspective clare.

GRAWE Carat pune la dispoziţia autorităţilor statului şi a întregii opinii publice documentele pe care se întemeiază atât acuzaţiile BNAA, cât şi contraargumentele. Acestea pot fi accesate la http://www.grawe.md/ro/comunicat.htm

Anexe la comunicatul de presă a companiei „GRAWE CARAT Asigurări“ S.A.:

1. Expunerea succintă a pretinselor probe invocate şi admise de către membrii cu drepturi depline ai Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule – CIA "Asito" S.A., "Moldasig" S.A., CA "Victoria Asigurări" S.A. şi C.A. "Klassika Asigurări" S.A. în temeiul cărora s-a decis excluderea ilegală şi neîntemeiată a Î.M. CA ”GRAWE CARAT Asigurări” S.A. din componenţa membrilor cu drepturi depline ai BNAA;

2. Copia procesului-verbal a şedinţei Adunării Generale extraordinare a BNAA din 27.09.2013;

3. Explicaţia dlui Alexandru Ermacov din 05.07.2013;

4. Copia plîngerii din 11.09.2013 depusă de GRAWE la Comisariatul de Poliţie a sectorului Centru din mun. Chişinău cu privire la comiterea de către factorii de decizie a Agentului de Asigurare ”Viconsult” SRL a infracţiunilor prevăzute de art. 190 escrocheria, art. 191 delapidarea averii străine;

5. Copia cererii de chemare în judecată depusă de GRAWE cu privire la încasarea de la Agentul de Asigurare ”Viconsult” SRL a datoriei în sumă de 335.531,88 lei din 29 iulie 2013.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite