Accident lângă Stăuceni: Un adolescent a murit, iar alte cinci persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Un accident grav s-a produs duminică seara, 28 august, în apropierea localităţii Stăuceni din municipiul Chişinău. Un adolescent a murit, iar alte cinci persoane au fost transportate la spital după ce automobilul cu care se deplasau s-a răsturnat.

Şeful serviciului de presă al Direcţiei de Poliţie, Adrian Jovmir, a declarat pentru IPN că cele şase persoane se deplasau cu un automobil de model Hyundai. La volan se afla un tânăr de 33 de ani. Din motive necunoscute deocamdată, automobilul a derapat de pe carosabil şi s-a răsturnat. În consecinţă, un adolescent de 14 ani a murit pe loc. Alte cinci persoane au fost transportate la spital. 

Purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, Petru Caraveţ, a declarat că şoferul a suferit comoţie cerebrală şi a fost internat în Secţia  Neorochirurgie. Un alt bărbat, în vârstă de 38 de ani, s-a ales cu o plagă, contuzii şi o fractură, însă după acordarea primului ajutor medical a refuzat spitalizarea. O tânără de 21 de ani a suferit politraumatism şi a fost internată în Secţia Reanimare.

Alţi doi copii au fost transportaţi la Spitalul clinic municipal pentru copii „Valentin Ingnatenco”. Copii au 6 şi 9 ani, şi au suferit comoţii cerebrale.

Oamenii legii urmează să stabilească dacă şoferul automobilului se deplasa cu viteză sau dacă conducea în stare de ebrietate.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite